Păcatul este o infidelitate și o nedreptate față de Dumnezeu și semenii noștri. Păcatul a existat de când este omenirea, există și va exista cât va dura omenirea. Indiferent de civilizație, știință sau tehnică, interiorul omului, cu păcatele sau virtuțile lui, a rămas același.
Păcatul făcut cu 5.000 de ani în urmă este același cu cel pe care-l facem noi oamenii azi. Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de păcat. În aceleași păcate poate cădea și un simplu cerșetor sau un muncitor, ca și un savant sau mare demnitar. Pornirile spre a păcătui există în același fel la toți oamenii, datorită alterării ființei umane în urma păcatului lui Adam. Deci, cu înclinația spre păcat, se naște genealogic fiecare om muritor de pe acest pământ. Însă disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentației, canalizarea energiei înmagazinate în ființa noastră pot fi foarte ușor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfânt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe.
Credința în Dumnezeu ține de structura intimă a persoanei umane
Deci numai Biserica, prin Sfintele Taine, cu ajutorul preotului, poate salva omenirea. Nici o știință sau tehnică nu poate aduce moralitatea, dimpotrivă contribuie foarte mult la depărtarea omului de Dumnezeu, de tot ceea ce este natural și firesc. Artificialul creat de om îl orbește, îl duce într-un automatism stereotip, îl desfigurează și îl robotizează.
Credința în Dumnezeu ține de structura intimă a persoanei umane, precum și de fondul moral ancestral, în virtutea căruia omul năzuiește spre bine, dreptate etc., și când le realizează are mulțumire, satisfacție de natură morală. Diavolul, care urăște pe om foarte mult, îi falsifică această realitate și îl manevrează cum vrea. Nici un om nu poate să spună că nu știe ce este și ce nu este păcat. Fiecare avem conștiința morală, care nu este altceva decât glasul lui Dumnezeu în om și care ne spune totdeauna când facem un lucru dacă e bine sau rău. Cel mai important este să ascultăm de această conștiință morală și Dumnezeu ne va feri de păcat. Păcatul a avut urmări grave de la începutul creației. După ce Adam a păcătuit, Dumnezeu atât de mult s-a mâniat pe el, încât pedeapsa s-a repercutat nu numai asupra lui ca om, ci și asupra Creației. Tot așa, păcatul făcut azi de fiecare ins în parte se răsfrânge nu numai asupra celui care l-a făcut, ci și asupra familiei, casei, copiilor, gospodăriei etc., deci are urmări grave asupra tuturor. De aceea vom expune succint păcatele cele mai mari, care se întâlnesc zilnic, care cauzează ființei umane, arborelui nostru genealogic și implicit naturii înconjurătoare.
(sursa: www.sfaturiortodoxe.ro)