Ce este milostenia și ce importanță are ea în viața creștinului?

Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viața creștină și pentru fiecare dintre noi. Pentru că, la judecata din urmă, Mântuitorul nu amintește de toate faptele bune, ci mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii creștine.
Mântuitorul ne spune că, în ziua Judecății de Apoi, la trâmbițele îngerilor, se vor aduna toate neamurile pământului, de la întemeiere până la sfârșitul lumii și va alege, prin îngerii Săi, pe cei buni dintre cei răi, și fiecare om va da seamă înaintea lui Dumnezeu de toate faptele bune sau rele săvârșite în viață, din copilărie până la moarte. Căci din anii copilăriei noastre și până la bătrânețe, câte cuvinte deșarte nu spunem noi? Toate acestea sunt scrise de îngeri și diavoli și vor fi date pe fața la judecata înaintea tribunalului dumnezeiesc.
Așa încât toate păcatele făcute de noi în viață, dacă nu sunt mărturisite, vor fi date pe față la judecata înaintea tronului lui Hristos, Care va judeca toată lumea.
La înfricoșătoarea judecată, Mântuitorul ne subliniază în chip deosebit darul sau fapta bună a milosteniei creștine, care va avea un mare rol în mântuirea sufletelor noastre. Căci milostenia singură acoperă mulțime de păcate.
De aceea, suntem datori ca în toată viața noastră să miluim după putere pe aproapele nostru, atât prin milostenie materială, cât și prin milostenie sufletească. Adică, sfătuire, mângâiere, cărți sfinte, rugăciune pentru cei neputincioși etc.
Sunt șase fapte bune ale milosteniei despre care ne vorbește Mântuitorul în Sfânta Evanghelie, când spune: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și
M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.“
(fragment dintr-un interviu cu părintele Sofian BOGHIU, Sursa: Ziarul Lumina)