„Până când sufletul trece din putere în putere și din slavă în slavă, adică înaintează din virtute în virtute mai mare și urcă din cunoștință în cunoștință mai înaltă, nu încetează de a fi departe de patria sa, precum s-a spus: «De mult nemernicește sufletul meu» (Ps. 119, 5). Căci lungă este distanța și mare e mulțimea cunoștințelor pe care trebuie să le străbată «până ce va ajunge la locul cortului minunat, până la casa lui Dumnezeu, în glas de bucurie și de mărturisire și în sunet de sărbătoare» (Ps. 41, 4-5). El adaugă la cuvintele pline de înțeles alte cuvinte pline de înțeles în înaintarea sa în contemplațiile dumnezeiești, sporind totodată în veselia minții pentru cele văzute, adică în bucuria și mulțumirea corespunzătoare. Căci toți cei ce au primit Duhul harului le sărbătoresc pe acestea, strigând în inimile lor: «Avva, Părinte» (Gal. 4, 6).
«Locul cortului minunat» este deprinderea nepătimașă și neștirbită a virtuților. Cuvântul lui Dumnezeu, coborându-Se în această deprindere, împodobește sufletul ca pe un cort, cu feluritele frumuseți ale virtuților. Iar «casa lui Dumnezeu» este cunoștința alcătuită din multe și felurite vederi (contemplații). Dumnezeu, sălășluindu-Se prin ea în suflet, îl umple de belșugul Înțelepciunii. «Glasul de bucurie» este săltarea sufletului pentru bogăția virtuților. Iar «glasul de mărturisire» este mulțumirea pentru participarea plină de slavă la ospățul Înțelepciunii. În sfârșit, «sunetul» este doxologia tainică și neîntreruptă, alcătuită din amestecarea amândurora, a bucurie și a mărturisirii.”
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete gnostice sau teologice, II, 77-78, în Filocalia II, traducere din grecește, introducere și note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 200, pp. 236-237)
(sursa: http://www.doxologia.ro/filocalia/ce-este-doxologia)
