Ce este credința?

Singurătatea, dar și lipsurile financiare au măcinat-o. Într-o vineri, la început de februarie 2014, a fost la Sfântul Maslu. Apoi, ajungând acasă, a crăpat câteva lemne afară, în frig, a făcut baie și s-a așezat în pat… pentru aproape nouă luni! Nu își mai putea mișca picioarele. Cu greu, vecinii și o rudă îndepărtată au dus-o, după o lună, la spital. Nu se mai putea face nimic: „Nu o mai chinuiți, nu o să mai meargă niciodată!”, au spus medicii.
Ce este credința? Aceasta e o întrebare tot mai des întâlnită astăzi. La televizor, în ziare, în mediul online, la școală, în tramvai, la serviciu, în dezbateri publice se discută dacă este bine să fii credincios ori ba! Parcă întregul mers al lumii se învârte în jurul unei singure întrebări și al unui singur răspuns.
Totuși, ce este credința? Cea mai cuprinzătoare definiție a credinței a lăsat-o, peste veacuri, Sfântul Apostol Pavel: „Credința este adeverirea celor nădăjduite și dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11. 1). Simplu și la obiect. Teologia dogmatică, dezvoltând definiția Sfântului Apostol Pavel, spune despre credință că este, mai întâi de toate, darul lui Dumnezeu. Este rodul conlucrării dintre Dumnezeu și om, dăruită prin harul divin. Credința nu poate fi cumpărată sau învățată. Dumnezeu nu poate fi cunoscut cu mintea, pentru că „lumea, prin înțelepciune, nu L-a putut cunoaște pe Dumnezeu” (1 Corinteni 1,21).
Credința este un dar al harului Duhului Sfânt. Nu se dă pe baza faptelor, ca nimeni să nu se poată lăuda. Nimeni nu este prea rău sau prea bun, prea sărac sau prea bogat, prea tânăr sau prea bătrân pentru a putea primi acest dar, atât de prețios. Omul trebuie numai să fie gata să-l primească.
Nu este întâmplător faptul că dumnezeieștii Părinți au statornicit, în Simbolul de credință pe care îl rostim la fiecare Liturghie, cuvântul – „cred”. Este confirmarea faptului că întreaga noastră viață trăită euharistic are drept început credința.
Însă, în ochii noștri căutători de palpabil, de concret, toate acestea par noțiuni de școală – așezate într-un manual uitat.
Concret, cum înțelegem credința?
Întâi de toate, credința produce o viață nouă, care se manifestă prin lucruri măsurabile, zi de zi. Prima dovadă a credinței este dragostea pentru Dumnezeu. O dragoste dezinteresată pentru natura Lui, pentru slava Lui, iubind rugăciunea, dumnezeiasca Liturghie și bunătatea. Un sentiment care te face să fii ca un îndrăgostit. Credința se manifestă în dorul de Dumnezeu, așa cum poetic cântă imnografia Bisericii: „îndulcitu-m-ai cu Dorul Tău Hristoase și m-ai preschimbat cu Dumnezeiasca Ta dragoste”. Este ceva ce te mistuie în interior pentru Dumnezeu și, în același timp, pentru semeni. O neliniște care, împlinită euharistic, devine dulce bucurie.
(Nicolae PINTILIE)