Ce este canonul dat de duhovnic celui ce se pocăiește pentru păcatele săvârșite?

Canonul, numit și epitimie, este mijlocul de pocăință rânduit de duhovnic credinciosului care se spovedește, constând în general în închinăciuni, metanii, rugăciune, post, fapte de milostenie. Cea mai aspră epitimie este oprirea de la sfânta împărtășanie pentru un anumit timp.
Fiind leac pentru boala sufletului păcătosului, canonul urmărește îndreptarea celui ce s-a pocăit și milostivirea lui Dumnezeu și este ajutor pentru întărirea în virtute și îndepărtarea de la păcat.
Care este semnificația tainei pocăinței ?
Prin mărturisire și pocăință, omul reintră în comuniune cu Dumnezeu, recapătă o smerenie, delicatețe sufletească și se rușinează de păcat și de la a-L supăra pe Hristos. Această delicatețe este opusă rigidității pornirii spre păcat, egoismului nepăsător și împietririi sufletești. Prin mărturisire, omul face primul pas spre ridicarea din păcat.
Taina pocăinței este o taină a comunicării sincere între credincios și duhovnic, o taină a comuniunii dintre ei. Dacă în celelalte taine ale Bisericii, Sfântul Duh lucrează adesea în chip nevăzut, în taina pocăinței El lucrează datorită legăturii duhovnicești create între duhovnicul și fiul său duhovnicesc, prin fiecare din ei, sădind pocăință în inima credinciosului prin mărturisirea sa și dând harul Său preotului spre vindecarea sufletească a celui bolnav.
În această taină, Sfântul Duh este Duhul comuniunii care unește pe credincios și duhovnic într-unul singur întru Hristos. Prin unirea dintre cei doi, ei cunosc taina iubirii dumnezeiești și se împărtășesc de tainele împărăției cerurilor. Datorită acestui fapt, duhovnicul poate lega și dezlega. Cei doi au devenit una pe pământ, s-au smerit desăvârșit unul în fața celuilalt și au lăsat deoparte gândurile și sentimentele contrare până la unitate de ființă. Unirea rugăciunilor celor doi, cererea lor, este totdeauna împlinită, spune Mântuitorul: „Iarăși amin grăiesc vouă, că dacă doi din voi se vor uni pre pământ pentru tot lucrul ce vor cere, va fi lor de la Tatăl meu, carele este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunați întru numele meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor” (Matei 18, 19-20).
Care sunt roadele pocăinței ?
Păcatul este o povară zdrobitoare, care apasă sufletul și îl mustră, îngreunându-l și ținându-l departe de Dumnezeu. Prin adevărata pocăință, povara este lepădată, sufletul se ușurează, iar credinciosul dobândește harul iertării, nădejdea mântuirii, scăpare de pedeapsa pentru păcat, împăcare cu Dumnezeu, dobândirea raiului și a statornicei fericiri veșnice.
Precum prin păcat este pierdută curăția desăvârșită primită prin botez, tot astfel prin pocăință ea este recăpătată. Precum prin păcat, credinciosul se lipsește de harul dumnezeiesc, tot așa prin pocăință acesta este redobândit. Apoi, precum prin păcat omul cade în robia diavolului, tot astfel prin pocăință este izbăvit de ea.
Sfântul Simeon Noul Teolog ne îndeamnă: „Să îmbrăcăm prin pocăință haina cea luminoasă, care este Însuși Duhul Sfânt. Iar aceasta nu se face altfel decât prin lucrarea stăruitoare a virtuților și prin răbdarea necazurilor; fiindcă sufletul necăjit este mișcat de încercări și ispite spre lacrimi, iar lacrimile, curățind inima, o fac templu și sălaș al Sfântului Duh”.