CE E VAL, CA VALUL TRECE’’!

Drama vremurilor noastre este că trăim într-o lume dominată de prefăcătorie, o lume în care omul sincer, onest, ce ține la principii, nu mai are căutare, la loc de cinste ridicându-se oportunismul și – scuzați! – pupincurismul, sprijinite pe trădare și pe minciuna cea aducătoare de aprecieri din partea celor prea entuziaști, dar naivi, din partea celor ale căror interese sunt strâns legate de reușitele unora sau altora, ori din partea celor cărora le este frică să nu-i supere pe cei aflați… pe val, de parcă n-ar ști că – mai devreme sau mai târziu – „ce e val, ca valul trece”!
Sunt atât de multe chestii pe care nu le pot pricepe…
De exemplu, nu am reușit să înțeleg niciodată insistența unora de a-și afișa viața personală pe rețelele de socializare.
Goana după o popularitate ieftină, dorința de a intra, astfel, în memoria colectivă, grija excesivă pentru a înainta, sărind etape, pe drumul anevoios al unei cariere (prea) mult dorite cu scopul de a dobândi, probabil, o mai bună situație materială, toate acestea conduc, obsesiv, la formarea unor preocupări bolnave în legătură cu imaginea personală, la crearea unor false percepții relaționale, în vreme ce adevăratele calități ale individului se estompează, fiind exilate undeva la marginea existenței, fără remușcări, deoarece – nu-i așa?! – scopul scuză mijloacele!
Nu sunt pe aceeași lungime de undă nici cu cei care se grăbesc a-și da cu părerea, plini de sine, vizavi de domenii în care nu excelează nici pe departe, erijându-se în mari cunoscători și acordând… calificative categorice, ca niște adevărați specialiști (ex.: „muzică de doi bani!”, „excelente epigrame!”, „mai bine de atât nu se poate!”, „versuri de excepție!” etc.).
Până la urmă, asta-i sigur, fiecare procedează așa cum consideră că este bine pentru el, contând mai puțin (spre deloc!) binele general!
Poate că tocmai de aceea s-a micșorat numărul celor care mai încearcă să spună lucrurilor pe nume. De altfel, Octavian Paler zicea că „oamenii îți iartă multe, dar nu-ți iartă când le arăți cu degetul lașitatea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.”
Și atunci?! Să fim sănătoși!
Dragi cititori ai Monitorului de Suceava, ai rubricii „Cioburi de metaforă”, nu pot încheia acest articol fără a vă lăsa câteva epigrame care îndeamnă, printre zâmbete, la meditație… Măcar atât!
M-AM LĂMURIT
(Florian ABEL)
Vorbind de greul vieții, ieri,
Un potentat m-a lămurit
Cu ce sudoare, chin, dureri,
Se face banul nemuncit.
UN PRIMAR A SCHIMBAT MAI MULTE PARTIDE
(Constantin IURAȘCU – Tataia)
Avid de scaun individul
Observ că a schimbat sloganul
Cel clasic: „anul și cârlanul”,
Cu altul: „anul și partidul”!
UNUIA
(Vasile BORDIANU)
Nu mai ascund, căci n-are rost,
Asemănarea-i izbitoare:
A mai crescut, dar e tot prost,
Atâta doar că e… mai mare!
BEȚIVUL PRINS CU VOTCA-N SAC
(Gheorghe BÂLICI)
Pe lumea asta nu-i dreptate,
Îmi vine să mă-mbăt de-amar;
Cei mari fac, din furat, palate,
Eu fur doar… strictul necesar.
ASASINARE
(Janet NICĂ)
Pentru omul din popor,
Spus pe șleau, pe românește,
E o speță de omor
Ce se face mișelește.
CONȘTIINȚA ALEȘILOR NOȘTRI
(Ionuț-Daniel ȚUCĂ)
Recent a demonstrat știința
Că-n Parlamentul românesc
Intactă este conștiința…
Aleșii nici n-o folosesc!
COTIDIANĂ
(Constantin TUDORACHE)
Mă străduiesc, din răsputeri,
Privind bucata mea de pâine,
Să fiu ceva mai bun ca ieri
Și mai puțin deștept ca mâine.
ELOGIU
(Stelică ROMANIUC)
Avem realizări mărețe
De au rămas și turcii paf:
Ei fac rahatul cubulețe,
Iar noi, isteți, îl facem praf.
ELECTORALĂ
(Mihai MOLEȘAG)
Privind la urnă-s bucuros
Că-i bag pe toți, la o adică,
În locu-acela-ntunecos,
Prin crăpătura aia mică!
POLITICIENII ȘI MIRAJUL PUTERII
(George PETRONE)
Cu preșul cum ades ne-au dus,
E musai să gândim oleacă
Și la ce fac s-ajungă sus,
Și ce ajung apoi să facă.
VIITORUL SUNĂ BINE
(Ion DIVIZA)
În fața noastră e un hău
Și criza an de an persistă;
Prognoza că va fi mai rău
Îmi pare tot mai optimistă!
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!