Ce dai, aceea primești

Viața este asemenea unui joc cu bumerangul, afirma scriitorul american Neale Donald Walsch. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu o acuratețe năucitoare. De aceea, ar fi bine să oferim ceea ce am vrea să primim. Să dăruim ceea ce am dori să găsim. Și să facem aceasta necondiționat, fără așteptări, fără îndoieli, fără suspiciuni. Doar atunci vom înțelege de ce acționăm așa cum acționăm, fiindcă ne vom trezi pe Tărâmul Binelui. Altfel, vom ajunge în situația fiului din pilda următoare.
Un fiu, după moartea tatălui său, a început să-și viziteze din ce în ce mai rar mama. Soția lui, care nu era apropiată de soacra sa, nu a dorit s-o primească în casa ridicată de fiul ei, nici ca el să o vadă prea des, și i-a sugerat să o interneze într-un azil de bătrâni. Băiatul femeii în vârstă, care era un soț docil, pentru a nu-și crea probleme cu o soție extrem de dificilă, a urmat sfatul acesteia. Așa că mergea la azil din când în când. Nevasta îl controla riguros și chiar dacă, declarativ, spunea că nu o deranjează vizitele fiului la mama lui, atunci când acesta era la așezământul de bătrâni, îl suna din 30 în 30 de minute pe mobil, întrebându-l insistent când vine acasă, fiindcă și acolo sunt treburi de rezolvat.
Zilele curgeau monoton la azil și lipsa întâlnirii cu fiul ei, dar mai cu seamă imposibilitatea bunicii de a-și vedea nepoții o dureau foarte tare.
Într-o dimineață însă, fiul bătrânei primește un telefon de la recepția azilului și este rugat să se prezinte acolo deoarece mama lui e pe moarte. Fiul ajunge acolo și o întreabă pe mama sa:
– Ce vrei să fac pentru tine, mamă?
– Seamănă iubire, fiule. Băiatul rămase puțin descumpănit la auzul acelor cuvinte.
– Mai concret, mamă, ce să fac?
– Uite, ai putea cumpăra niște ventilatoare pe care să le montezi în camere, fiindcă nu sunt, și căldura, mai ales după-amiaza, este insuportabilă. Cumpără și câteva frigidere în plus deoarece nu sunt suficiente și mâncarea adusă de rudele celor de aici se strică. Din cauza asta au fost nopți în care am fost nevoită să mă culc flămândă.
Fiul, șocat de această stare de fapt, o întrebă uimit:
– De ce îmi ceri asta tocmai acum, de ce nu mi-ai spus mai devreme de toate aceste probleme?
– Fiule, îi răspunse mama cu mult calm, eu sunt obișnuită cu greul, cu căldura și cu foamea. Mi-e teamă însă pentru tine, fiindcă tu nu vei putea suporta toate aceste neajunsuri când la bătrânețe copiii tăi te vor trimite aici.
(Augustin Păunoiu, Ziarul Lumina)