Comisia Europeană a cerut ieri statelor membre UE care au restricționat accesul pe piața muncii al românilor și bulgarilor să anuleze aceste restricții, argumentând că s-ar justifica din punct de vedere economic și ar ajuta la reducerea unei serii de probleme, informează un comunicat CE.
Raportul Comisiei Europene publicat ieri arată că muncitorii din țările care au aderat la UE în 2004 au avut un impact pozitiv asupra economiilor statelor membre și nu au dus la tulburări grave pe piața muncii din aceste țări.
Muncitorii din UE-8 (cele 10 state care au aderat la UE în 2004, cu excepția Maltei și Ciprului), precum și cei din România și Bulgaria au adus o contribuție semnificativă la creșterea economică susținută, fără a provoca strămutări semnificative sau reduceri ale salariilor angajaților locali.
Muncitorii din România, Bulgaria și UE-8 au ajutat creșterea economică în ultimii ani prin combaterea deficitului de forță de muncă, fără a avea cerințe importante asupra țărilor-gazdă.
În plus, atât pentru UE ca întreg, cât și pentru statele individuale circulația muncitorilor a fost limitată comparativ cu dimensiunea pieței muncii și cu afluxul de angajați din state care nu fac parte din blocul comunitar.
„Dreptul de a munci în altă țară este o libertate fundamentală pentru cetățenii din UE. Muncitorii mobili se mută unde sunt posturi disponibile, iar economia beneficiază de pe urma acestui lucru”, a declarat Vladimir Spidla, comisarul european pentru Muncă, Afaceri Sociale și Egalitate de Șanse.
„Le cer statelor membre să evalueze dacă restricțiile temporare asupra liberei circulații sunt în continuare necesare, având în vedere dovezile prezentate în raportul de astăzi”, a adăugat Spidla. „Eliminarea restricțiilor acum nu numai că ar fi justificată din punct de vedere economic, dar ar ajuta la reducerea problemelor cum sunt munca nedeclarată sau falșii liber-profesioniști”, a mai spus el.
Statisticile statelor membre privind populația și forța de muncă arată că rata medie a cetățenilor din țările care au aderat în 2004 și care trăiesc în statele „vechi membre” UE a crescut de la 0,2 la sută în 2003, la 0,5 la sută până la sfârșitul lui 2007. În aceeași perioadă, rata românilor și bulgarilor care trăiesc în cele 15 state „vechi membre” UE a crescut de la 0,2 procente la 0,5.
Majoritatea muncitorilor din țările care au aderat în 2004 – în mare parte din Polonia, Lituania și Slovacia – au emigrat în Irlanda și Marea Britanie, în timp ce Spania și Italia au fost principalele destinații ale românilor. Cu excepția Irlandei, fluxurile de muncitori din noile state membre către cele vechi au fost depășite semnificativ de imigrația cetățenilor extracomunitari.
De asemenea, datele arată că numeroși muncitori mobili din UE merg în alt stat pentru o anumită perioadă și nu intenționează să rămână permanent acolo.
În condițiile actualei situații economice, este posibil ca un declin al cererii de forță de muncă să reducă fluxul muncitorilor în cadrul UE. Încetinirea ritmului economic din unele țări a dus deja la o reducere substanțială a sosirii de imigranți, în paralel cu o creștere a revenirii acestora în țările lor.
Acesta este un semn că mobilitatea pieței muncii se autoreglementează și oferă flexibilitate în ambele sensuri: muncitorii merg acolo unde este cerere și mulți pleacă atunci când condițiile de muncă devin mai puțin favorabile.
Cincisprezece state UE au introdus în ianuarie 2007 restricții asupra accesului muncitorilor români și bulgari (cu excepția Finlandei, Suediei, Cehiei, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei). În schimb, România și Bulgaria nu au impus restricții reciproce asupra cetățenilor acestor state.
Statele comunitare au termen până la 31 decembrie 2008 să anunțe CE dacă doresc menținerea restricțiilor. Dacă un stat nu comunică nici o decizie privind restricțiile până la acea dată, intră în vigoare legea comunitară, care prevede că nu sunt aplicate restricții.
Dacă o țară dorește menținerea restricțiilor, acestea se vor aplica în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2011. Ulterior, ele pot fi reînnoite pentru o ultimă perioadă de doi ani, dar numai dacă sunt dovezi că fluxurile de muncitori au afectat serios sau amenință să afecteze piața muncii din statul respectiv.