Ce caută oamenii politici în fotbal?

E din ce în ce mai aglomerată implicarea unor lideri de partide, într-un sector atât de tentant și dubios, precum fotbalul. Vedem cu toții cum fesul fost liberal al lui Pinalti veghează, falnic precum muntele Pietricica, fotbalul nemțean; pentru Gigi Becali clubul Steaua e-o oaie cu zece rânduri de lână și trei ugere, iar peste toți starostele Dragomir peremistul – în ton cu colegii de partid și inteligență Dolănescu și Irina Loghin – veghează ca participanții la nunta sportului rege cu politica să nu plece, fără să lase pe masă plicul cu darul cuvenit.
*
Nu mi-s simpatici fotbaliștii, și nu pentru că ei transpiră pe bani mulți, incredibil de mulți, nemeritat de mulți. Ci, pentru că acești bani exagerat de mulți sunt, de obicei, bani publici. Rămân la părerea că, atâta vreme cât un singur om suferă de lipsuri în spitale dar nu doar în spitale, atâta vreme cât un singur medicament rămâne necompensat, nici o resursă bugetară nu trebuie rostogolită spre fotbal.
Scuza o știm cu toții: refrenul spune că, în altruismul lor, fotbaliștii joacă în interes colectiv, spre gloria orașului care conține formația respectivă. Aiurea! Fiecare jucător fugărește bășica în interes personal, și-o fugărește în echipa orașului unde câștigă mai bine.
„Ubi bene, ibi patria”, cum glăsuia un mare jucător latin. Nu te-alegi c-un sac de dolari într-un loc anume? Atunci, ura și la gară! E plină țara de localități ospitaliere fotbalistic.
*
Se poate spune, în concluzie, că implicarea politicienilor pe-acest teren mocirlos e de natură să le aducă imagine, implicit voturi.
Dar mai este ceva. Partidele și oamenii politici se-nnebunesc după fotbal, și pentru că aici se-nvârt bani cu lopata. Bani mulți, saci de bani greu controlabili, la adăpost de priviri indiscrete.
De exemplu, atunci când – precum se obișnuiește – un arbitru e uns de o echipă ca să fluiere amabil și părtinitor la meci -, doar nu se eliberează chitanță și factură, pe care să se scrie negru pe alb: „vândut una bucată partidă fotbal, livrare imediată, la contravaloarea de 5000 euro, din care TVA…” Nimeni nu va ști vreodată suma reală de mituire, nimeni nu va cunoaște comisionul de intermediere.
Sau când se vinde la export un jucător în viu, una e suma trecută în acte, și alta e cea reală, cum reiese și din dezvăluirile de dată mai recentă, apărute prin presă, și care se vor stinge la fel cum s-au aprins.
Sau când… Dar să ne oprim aici cu exemplele, pentru că, iarnă fiind, se face noapte devreme.
*
Politica are nevoie de bani cu lopata. Ca mâine, bate-n poartă campania electorală, și partidele trebuie date cu fard, pentru cuvenita sulemeneală. Puțin contează că tenul real e ciuruit de vărsat și presărat cu furuncule și puncte negre. Dai cu puțină boia și accidentele de pe piele dispar, căci mulți văd, puțini cunosc.
Iar când are loc demachierea, de obicei e prea târziu.