„În cariera mea didactică din orașul Suceava m-am intersectat întâmplător cu activitatea de profesor a domnului I. Braicu. Eram contrariată (uimită chiar) de duritatea comportamentului sau de autoritatea lui excesivă, de disprețul pe care îl manifesta față de toți din jur. Mă uitam uneori pe geam din clasa la care predam și auzeam și vedeam înjurăturile și palmele pe care le încasau bieții copii pe terenul de sport, când își dădeau normele”.
Acest paragraf face parte dintr-o scrisoare pe care am publicat-o ieri, scrisoare semnată de „un Profesor sub protecția anonimatului, de frica violenței lui Braicu”. Nu-l cunosc pe acest Braicu, nu am auzit de el până zilele trecute, când un elev din clasa în care este diriginte s-a spânzurat. Colegii copilului care și-a luat viața spun că, cu doar câteva zile înainte, numitul Braicu îl umilise pe copil în fața clasei. Evident, nu se poate face o legătură între atitudinea numitului Braicu și sinucidere, chiar dacă profesorul pe care l-am citat la început vorbea, în scrisoarea lui, și despre „vinovați morali”.
Despre elevii de astăzi am mai scris. Pe mulți dintre ei nu-i interesează cartea. Școala nu-i decât o scenă unde își etalează țoalele de firmă sau telefoanele mobile. Nu au pic de respect pentru profesori și pentru munca lor. Dar elevii din această categorie, acești șmecherași de astăzi, vor plăti, mai devreme sau mai târziu, când nu vor mai avea în spate banii sau pilele lui babacu, când pentru a se angaja undeva li se va cere să-și etaleze cunoștințele, nu talentele de șmecher.
Există mulți astfel de elevi și sunt convins că sunt o pacoste. Dar, tocmai de asta există profesorii, pe care îi numim, generic și cu respect, „dascăli” sau „pedagogi”. Asta mai ales dacă sunt și diriginți. Rolul dascălului este și de a îndrepta copilul, de a-l face să treacă peste momentele dificile. Rolul dascălului este și de a încerca să elimine diferențele sociale dintre elevi, să-i trateze pe toți la fel, să-i învețe pe copii să-și trateze colegul cu respect, indiferent dacă este fiu de bogătaș sau de țăran. Asta cred eu despre această nobilă meserie. Așa am învățat de la profesorii mei, prin puterea exemplului lor, că trebuie să se comporte un dascăl. Aflu acum, cu stupoare, că definiția dascălului e cu totul alta.
Aflu că la liceul la care predă nesimțitul de Braicu (n.a. – când am scris nesimțit m-am referit la explicația din DEX – „lipsit de delicatețe”), câțiva profesori, colegii de ai lui, îi țin partea. Și-i interesează mai mult cine a mers și l-a pârât la presă pe acest exemplar biped decât să ia măsuri împotriva lui. Oameni buni, dragi dascăli de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, treziți-vă! Cum îl mai răbdați lângă voi pe acest nesimțit (n.a. – „lipsit de delicatețe”) de Braicu? Cum rezistați să stați, zi de zi, alături de un om (vorba vine), care îi spune unui copil „bidon turtit” sau „țăran împuțit”. Băi Braicule, că profesor nu pot să-ți spun, cum naiba poți să umilești un copil, să-l scoți în fața clasei și să-i întrebi pe colegii lui dacă simt mirosul „de țăran” emanat de acesta? Știi tu ce înseamnă țăran, băi Braicule? Ai tu habar cât datorezi țăranilor? Habar n-ai.
Dar nu acesta e subiectul. Subiectul este acest, repet, exemplar biped, numit Braicu. Pe site-ul nostru au postat mesaje inclusiv elevi care au terminat liceul acum 26 de ani și l-au avut profesor pe Braicu. Ne-au scris și cititorii care l-au avut profesor pe Braicu acum 4, 6, 10 sau 18 ani. Toți îl caracterizează pe acest Braicu ca fiind violent și vulgar. Și totuși, după atâția ani, acest Braicu lucrează încă în învățământ. Ani și ani a terorizat elevii și nimeni nu i-a făcut nimic. Ba, mai mult, acum i se ia și apărarea și li se cere socoteală elevilor care au făcut public comportamentul de golan al numitului Braicu.
Acest Braicu ar trebui să dispară din învățământ. Imediat. Din păcate, însă, din cauza sistemului de prietenii, cumetrii, îndatoriri sau chiar de regulamente încurcate de la noi, numitul Braicu va rămâne în sistem și va continua, prin comportamentul lui, să terorizeze elevii și să-i facă de rușine pe adevărații dascăli, pe acei oameni cărora le pasă de copii și de educația lor.
