Ce bine că vremea lui Pușkin a trecut

Așadar, în februarie, iubitorii poeziei comemorează 169 de ani, de cînd Pușkin a ales să pășească-n posteritate pe calea duelului. Oficiile au fost făcute atunci de baronul franțuz Georgică Dantes, care se amorezase reciproc avantajos de nevestica lui Pușkin, Natalia.
Nesuportând ca jumătatea să-i cadă-n amor extraconjugal, poetul a procedat ca ultimul mujic dintr-o izbă a ultimei gubernii din Rusia: a ținut să-i facă personal felul bibicului. Ca-ntr-o telenovelă sau ca-n știrile de la ora cinci.
Din păcate pentru el, s-a întâmplat invers. Și soțioara i-a rămas văduvioară, cu o droaie de plozi după ea, greu de întreținut dintr-o pensie amărâtă, rămasă după un poet.
***
Presupun că, astăzi, câte o fire mai visătoare ar izbucni:
– Ah, ce romantic e s-o mierlești în duel, din dragoste curată și exclusivistă pentru consoarta ta reproductivă! Ce romantic, ce suflet de poet! Unde sunt acele vremuri?
Eu însă mă bucur c-au trecut acele vremuri, când poeții nu se pricepeau să le piardă pe cele lumești. Azi, dacă ai proasta inspirație să seduci o nevastă de poet, singura nenororcire care te paște e să ți-o aducă poetul plocon și să nu vrea s-o mai ia înapoi acasă.