Ce-aveți cu mama lui Videanu?

Sunt multe vorbe de duh care fac trimitere spre mame. Mai mult sau mai puțin înțelepte. Extrag la întâmplare. Una spune că „decât să plângă maică-mea, mai bine să plângă maică-sa”. Alta spune că „mama bate, tot mama pupă.”
Declar cu mâna pe inimă că mie îmi este milă în egală măsură de mamele altora, ca de maică-mea. Chiar și de mamele infractorilor – ale hoților, escrocilor, violatorilor și tâlharilor – îmi este tare milă. Pentru că nu ele și-au învățat copiii să dea în cap și în general să se certe cu legea. Nu ele i-au trimis la furat și la înșelat oameni.
Consider de aceea incalificabilă acțiunea posturilor de televiziune românești, care s-au dus acasă la mama lui Videanu, pentru a-i poza reacția de după arestarea lui fiu-su. Videanu e un îngâmfat fără pereche, de acord, deși a fost născut și crescut aproape de coada vacii, într-un sat oarecare din județul Teleorman.
Acolo au căutat-o televiziunile pe maică-sa. Cu pestelcă și broboadă pe cap, cu fața asprită de muncă și distrusă de durere, mama fostului mare șmecher național abia de putea să lege două vorbe. Nu vorbele sunt specialitatea ei. În mod sigur, a fost până de curând mândria satului, pentru că nu feciorul oricui ajunge așa un mare domn la București. Cu vocea tremurată, le-a transmis domnilor procurori și judecători să aibă grijă de băiatul ei, care e bun ca pâinea caldă și n-a făcut rău nimănui.
Ce altceva v-ați fi așteptat să spună o mamă? Nici mama lui Hitler nu ar fi dat un răspuns diferit.
Sunt unul care speră ca Videanu să iasă de acolo unde e acum doar când ne-om vedea noi coada. Asta e una. Dar să profiți de durerea simplă, țărănească aș zice, a maică-sii rămâne o ticăloșie. Să fi fost vorba de vreun cuconet cu ifose, aș mai fi înțeles, deși nici atunci prea ușor. Dar așa, tu, ca televiziune, să te dai mare în fața unei țărănci asprite de muncă rămâne o mârșăvie.