Atenționare

CE avertizează producătorii români să nu stocheze în scop speculativ produse agroalimentare

– Principalele sectoare față de care CE și-a exprimat îngrijorarea sunt zahărul, carnea și lactatele
Comisia Europeană a avertizat România că stocurile de produse agroalimentare la finele acestui an nu trebuie să depășească media stocurilor raportate în perioada 2003 – 2005, producătorii și comercianții fiind obligați să elimine pe cheltuială proprie cantitățile excedentare.
Principalele sectoare față de care CE și-a exprimat îngrijorarea sunt zahărul, carnea și lactatele, potrivit unui comunicat al Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR).
„Unii operatori economici pot avea tendința să constituie în scop speculativ, în perioada premergătoare aderării, stocuri de produse agroalimentare, având în vedere politica comunitară prin care se acordă restituții la export și se asigură o protecție vamala mai ridicată la import”, se arată în comunicat.
Pentru a determina eventualele cantități excedentare, care nu pot fi susținute prin creșterea activității economice sau dezvoltarea de investiții, vor fi comparate nivelului stocurilor la finele anului 2006 cu nivelul mediu al stocurilor din perioada 2003 – 2005, indiferent dacă produsele provin din producție internă sau import din Uniunea Europeană și din țări terțe.
Declarațiile de stoc, verificările și controalele vor viza toate categoriile de operatori economici deținători de stocuri, inclusiv cei înființați în cursul anului 2006.
Producători și comercianții sunt obligați să elimine pe cheltuială proprie orice stoc de produse agroalimentare care depășește cantitatea medie a anilor precedenți.
MAPDR, împreună cu instituțiile implicate, vor elabora cadrul legislativ pentru inventarierea și controlul stocurilor și metodologia de aplicare de sancțiuni în situația constatării de stocuri excedentare.
Sumele datorate bugetului de stat de către producătorii și comercianții cărora le-au fost constatate cantități excedentare de produse agroalimentare și zaharuri, pe care nu le-au eliminat pe cheltuiala proprie, vor fi determinate pe baza aplicării taxelor vamale de import prevăzute de Tarifului Vamal al Uniunii Europene, aplicabil de la 1 ianuarie 2007.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Alimentația necorespunzătoare este o cauză a îmbolnăvirii

Șeful DSV Suceava, dr. Mihai Voloșeniuc: Exportăm grâu și cumpărăm biscuiți, importurile de carne de porc, produse de panificație și lactate depășesc 3 miliarde de euro

Șeful DSV Suceava, dr. Mihai Voloșeniuc: Exportăm grâu și cumpărăm biscuiți, importurile de carne de porc, produse de panificație și lactate depășesc 3 miliarde de euro