Comunicat de presă – PD-L

Ce ați făcut în ultimii 16 ani ? Întrebări pentru Gavril Mîrza

Noi vă vom demonstra că în 16 ani ați făcut foarte puține lucruri, cu bani foarte mulți, care au dezvoltat doar „ Asociația familiala Mîrza și copiii” și au adus în paragină județul Suceava. Care este valoarea patrimoniului public și privat al județului, ipotecat la bănci și ce valoare a acestui patrimoniu mai este liber de sarcini pentru viitoarele cofinanțări necesare proiectelor ce se vor depune pentru atragerea de fonduri europene?
Din portofoliul de proiecte prezentat de Consiliul Județean, în vederea promovării lor, lipsesc cu desăvârșire proiectele pentru sprijinirea mediului de afaceri. Ce strategie de dezvoltare a unui județ poate fi viabilă fără sprijinirea mediului de afaceri ?
Ce ne puteți spune despre investitorii americani care în 2004 au dorit să modernizeze aeroportul Suceava și au plecat la Bacău, investind acolo, datorită faptului că, din motive obscure, nu ați acceptat colaborarea?
Dacă întrebările vi se par prea dificile sau din diferite motive refuzați din nou să răspundeți, noi vă propunem și o întrebare ajutătoare, mai ușoară sperăm, referitoare la asistența socială.
Se știe că pentru întreținerea unui copil din centrul de plasament Consiliul Județean a alocat între 20 și 30 milioane lei lunar, în timp ce pentru un copil aflat în asistenta maternală se alocă 12 milioane lei.
Întrebare: De ce s-au alocat sume uriașe pentru centrele de plasament și cumpărarea de apartamente la preț dublu față de prețul pieței, dar nu s-au organizat cursuri de formare profesională pentru asistenți maternali, soluție care ar fi creat condiții mult mai bune pentru copii, precum și noi locuri de muncă.
Din respect pentru alegători sperăm ca măcar în ultimele zile de campanie să răspundeți întrebărilor noastre și să nu vă mai ascundeți în spatele unor așa-zis publiciști, imorali, care și-au publicat toată viața inepțiile doar pe banii Consiliului Județean.
Biroul de presă PD-L,
deputat Romică Andreica

Recomandări

Niculai Barbă îi transmite lui Gheorghe Șoldan că poate a mers pe drumul greșit și nu a văzut modernizările din județ din ultimii ani

Niculai Barbă consideră că deputatul Gheorghe Șoldan se plimbă prin județ repetând spre un jenant monolog ,,nu s-a făcut nimic, nu s-a făcut nimic"

În doi ani de mandat, deputatul PSD Gheorghe Șoldan a avut 70 de inițiative legislative, din care 16 au devenit legi