Comisia Europeană a asigurat, la reuniunea EPSCO de la Bruxelles, că restricțiile de acces pe piețele muncii din unele state membre pentru lucrătorii români și bulgari se vor încheia în mod irevocabil în data de 31 decembrie 2013, informează, duminică, Ministerul Muncii.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a participat la reuniunea Consiliului Ocupare, Politică Socială, Sănătate și Afacerile Consumatorului (EPSCO), miniștrii muncii și afacerilor sociale din statele membre având ca principale puncte de interes dezbaterea privind Semestrul European – Analiza Anuală a Creșterii, din perspectiva ocupării și protecției sociale, în pregătirea Consiliului European din luna martie, adoptarea recomandării privind înființarea unei garanții pentru tineret și informarea de către Comisie cu privire la libera circulație a lucrătorilor români și bulgari în cadrul UE.
„În comunicarea cu privire la restricțiile de acces pe piețele muncii din unele state membre pentru lucrătorii români și bulgari, Comisia a asigurat că acestea se vor încheia în mod irevocabil în data de 31 decembrie 2013”, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
În acest context, ministrul Mariana Câmpeanu a afirmat că este importantă cooperarea deschisă și responsabilă între statele membre pentru încurajarea și protejarea drepturilor celor care muncesc legal.
În cadrul reuniunii de la Bruxelles, miniștrii muncii și afacerilor sociale au apreciat cadrul oferit de semestrul european și au subliniat importanța implementării reformelor ca premisă a asigurării unei creșteri economice de durată și al creării unor locuri de muncă durabile.
Totodată, Consiliul a adoptat Recomandarea privind înființarea unei garanții pentru tineret, instrument care urmărește implementarea de către statele membre a unor măsuri menite a reduce șomajul în rândul tinerilor.
Potrivit sursei citate, ministrul român a avut întrevederi bilaterale cu omologii din Olanda, Marea Britanie și Belgia, acestea vizând identificarea de modalități concrete de cooperare bilaterală, în special în vederea asigurării protecției drepturilor lucrătorilor români, combaterea muncii la negru, cooperarea în domeniul ocupării forței de muncă și pensiilor.
Consilierul de stat din Guvernul României Luminița Odobescu a declarat, în 13 februarie, că este regretabil faptul că lucrătorii români sunt folosiți de politicieni străini pentru a justifica lipsa unor măsuri, precizând că Executivul nu va face rabat de la Tratatul de aderare privind liberalizarea pieței muncii.
Odobescu a declarat că liberalizarea accesului lucrătorilor români pe piața muncii din UE este o prioritate pentru Guvern, iar poziția acestuia este clară în această privință: nu se va face rabat de la această direcție, prevăzută în Tratatul de aderare.
„Demersurile de până acum au vizat dialogul cu statele mebre. Avem un dialog activ cu Marea Britanie, dar și cu restul statelor membre, pentru a vedea care sunt modalitățile de soluționare. În Marea Britanie, sunt dificultăți chiar și pentru studenți să obțină documentele de la autorități. Parlamentul European are un rol extrem de activ pentru a solicita Comisiei Europene și statelor membre să respecte prevederile liberei circulații. Autoritățile române urmăresc cu maximă atenție declarațiile pe acest subiect. Este regretabil că românii sunt folosiți pentru a justifica lipsa unor măsuri”, a mai spus Luminița Odobescu, la dezbaterea cu tema „6 ani de restricții pentru români pe piața muncii din Uniunea Europeană”.
Consilierul de stat a precizat că sunt deja exemple pentru a arăta că, după liberalizarea completă a pieței muncii, nu a avut loc nici o invazie a lucrătorilor români.
„S-a menținut același nivel de migrație. Dar dacă ne uităm în presa vremii, o să vedem că același mesaj a fost transmis și după aderare, însă aceste abordări nu sunt confirmate de cifre, de realitate”, a mai spus Odobescu.
Ea a mai adăugat atunci că autoritățile române nu anticipează nici o migrare a cetățenilor români dintr-un stat în altul.
Cu același prilej, europarlamentarul Renate Weber a declarat că dacă piața muncii va continua să fie restricționată pentru români și după 2013, va fi obligatorie procedura de infringement.