CE a respins ICE pentru protecția minorităților naționale; UDMR o consideră „decizie politică”



Comisia Europeană a respins Inițiativa Cetățenească Europeană (ICE) pentru protecția minorităților naționale – Minority SafePack, UDMR considerând că este o decizie politică și anunțând că ar putea propune contestarea acesteia la Curtea Europeană de Justiție.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că reprezentanții Comisiei Europene au luat o decizie politică atunci când au respins Inițiativa Cetățenească Europeană (ICE) pentru protecția minorităților naționale – Minority SafePack, deși aceasta a fost elaborată în mod corespunzător din punct de vedere juridic și profesional, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Kelemen Hunor a arătat, marți, într-un comunicat transmis de UDMR că, indiferent de ceea ce a decis CE, propunerile formulate de mai multe formațiuni politice ale minorităților din state ale UE rămân valabile și vor fi susținute și de acum înainte.
„Comisia Europeană a respins Inițiativa Cetățenească Europeană (ICE) pentru protecția minorităților naționale – Minority SafePack, propunerea de parteneriat prezentată de minoritățile naționale și lingvistice din Europa. În definitiv, interesul comun al tuturor statelor europene ar fi ca făuritorii diversității culturale și lingvistice, minoritățile naționale, să se bucure de o protecție și drepturi echitabile și recunoscute de toată lumea. În opinia mea, decizia Comisiei Europene a fost una politică, deoarece această inițiativă, prin care am urmărit validarea juridică a drepturilor minorităților și crearea unui cadru legal adecvat, a fost elaborată în mod corespunzător din punct de vedere juridic și profesional. (…) Indiferent de ce a decis Comisia, propunerile pe care le-am formulat împreună rămân valabile și le vom susține și de acum înainte”, susține Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, UDMR va propune, după consultări cu partenerii săi, ca decizia CE să fie contestată la Curtea Europeană de Justiție.
„Deja la o primă lectură a motivației pot fi identificate contradicțiile acesteia. Se recunoaște faptul că, printre cele șase domenii acoperite de Inițiativa Cetățenească Europeană, se regăsesc câteva care se încadrează în competențele prevăzute de tratatele europene. Cu toate acestea, întregul pachet de propuneri a fost respins cu motivația că «evident, Inițiativa se situează în afara limitelor prerogativelor Comisiei». În interpretarea noastră, atunci când există o suprapunere parțială, în niciun caz nu se poate trage o concluzie generală despre întreaga inițiativă. De aceea, motivația juridică se contrazice pe ea însăși. În următoarele zile se va face o analiză în detaliu a motivației”, declară liderul UDMR.
Kelemen adaugă că, în urma deciziei CE, obiectivul inițiatorilor ICE va fi crearea unei competențe proprii a Uniunii Europene pentru reglementarea drepturilor minorităților la nivel european.
„UDMR nu luptă pe un singur front pentru lărgirea drepturilor minorităților naționale în cadrul UE. În perioada următoare, Intergrupul pentru Minorități Tradiționale, Comunități și Limbi Naționale din cadrul Parlamentului European va prezenta din nou, în legislativul european, o inițiativă pentru apărarea și lărgirea sferei drepturilor minorităților naționale”, afirmă Kelemen Hunor.
Totodată, acesta își exprimă speranța că va veni vremea când „în UE va putea fi demolat zidul respingerii”, care împiedică soluționarea problemei minorităților în Europa.
„Comunitățile naționale din Europa sunt un factor de stabilitate, ele contribuie la economia Europei, la întărirea regiunilor istorice. Atât UE, cât și statele-națiune care resping gestionarea problemei minorităților ar trebui să înțeleagă că drepturile minorităților nu știrbesc drepturile majorității, ci adaugă bogăție etnică și lingvistică Europei. Comunitatea maghiară din România își îndreaptă privirile spre viitor, obiectivul ei rămânând realizarea unei reglementări juridice a drepturilor minorităților. Pentru atingerea acestui țel, ea, comunitatea, a elaborat o strategie pe termen lung, constând din acțiuni hotărâte, organizate, o strategie care nu poate fi dusă la bun sfârșit decât dacă vom dispune de o puternică prezență în Parlamentul European”, susține președintele UDMR.
Potrivit comunicatului citat, Comisia Europeană i-a informat, luni, pe membrii Comitetului de Inițiativă despre decizia de respingere a ICE printr-o scrisoare semnată de secretarul general al Comisiei, Catherine Day, motivarea respingerii fiind că, „în mod evident, este în afara limitelor prerogativelor UE să prezinte o propunere urmărind implementarea Tratatelor printr-un act juridic al Uniunii”.
„În scrisoare se arată că respectarea drepturilor persoanelor aparținând unor minorități naționale este una dintre valorile fundamentale ale UE, specificându-se că nici Tratatul privind Uniunea Europeană, și nici Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene nu conțin vreun temei pentru adoptarea unui act juridic care să aibă ca obiect drepturile persoanelor ce aparțin minorităților”, se mai arată în comunicatul UDMR.
Inițiativa Cetățenească Europeană pentru protecția minorităților „Minority SafePack” – prin care reprezentanți a 96 de minorități din Europa, membre ale Uniunii Federale a Naționalităților din Europa (FUEN), solicitau aprobarea de către Uniunea Europeană a unor reglementări mai clare privind problematica minorităților – a fost prezentată de UDMR în luna mai.
Vicepreședintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, spunea atunci că cele șase tematici din „Minority SafePack” sunt: „Limbile regionale sau minoritare, educație, cultură și diversitate culturală”, „Politica de dezvoltare regională”, „Participarea și implicarea societății civile”, „Egalitate și anti-discriminare”, „Media audio-vizuală și conținutul digital” și „Sprijin pentru comunitățile minorităților naționale”.
„Sunt șase domenii în care cerem ca Uniunea Europeană să aibă reglementări mai clare, regulamente. (…) Dacă Uniunea Europeană poate să aibă un regulament pentru cultura castravetelui sau putem noi să avem sau nu mici cu bicarbonat de sodiu, atunci eu cred că poate să reglementeze și problema minorităților din Europa”, afirma vicepreședintele politic al UDMR.
Inițiativa Civică Europeană „Minority SafePack” a fost înregistrată în iulie, de membrii comitetului de inițiativă, respectiv Hans Heinrich Hansen, președintele FUEN, Kelemen Hunor, președintele UDMR, Anke Spoorendonk, ministru în Guvernul landului Schleswig-Holstein, Jannewietske de Vries, ministru în Guvernul Provinciei Frizia – (Friesland), Karl-Heinz Lambertz, ministru-președinte al Comunității Germane din Regatul Belgiei, Valentine Inzko, reprezentantul principal al Bosniei- Herțegovina la ONU, și Luis Durnwalder, guvernatorul provinciei autonome Tirolul de Sud.