CE a aprobat harta în funcție de care România va acorda ajutoare de stat pentru dezvoltare regională în 2014-2020, șase din cele opt regiuni ale țării, excepție făcând București-Ilfov și Vest, urmând să poată beneficia de sprijin reprezentând până la 50% din costul eligibil al investiției, informează Mediafax. „Noua hartă a ajutoarelor regionale stabilește un cadru clar în care România poate promova investițiile productive în regiunile defavorizate în perioada 2014-2020” , a declarat vicepreședintele CE responsabil de concurență, Joaquín Almunia, potrivit unui comunicat publicat, miercuri, de Comisia Europeană (CE).Harta va fi disponibilă în perioada 1 iulie 2014-31 decembrie 2020, notează Comisia. Întreg teritoriul României va fi eligibil pentru ajutoare regionale pentru investiții. Nivelurile maxime ale ajutoarelor care pot fi acordate proiectelor regionale de investiții realizate de companiile mari din zonele asistate se situează între 10 % și 50 % din costurile totale ale investiției, în funcție de regiune. Pentru investițiile realizate de IMM-uri, aceste procente pot fi majorate.