Top

CCIA Suceava va premia cele mai profitabile firme din anul 2005

– Data organizării ediției de anul acesta a topului firmelor sucevene, 10 noiembrie a.c., va coincide cu deschiderea oficială a Centrului Economic Bucovina
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Suceava organizează în data de 10 noiembrie 2006, la Centrul Economic Bucovina, situat în apropierea Aeroportului Salcea, Gala Topului Bucovina 2005, în cadrul căreia vor fi premiate firmele cu cele mai importante rezultate economice înregistrate de firmele din județul Suceava în anul precedent. Potrivit spuselor directorului general al CCIA Suceava, ediția din acest an este va coincide cu deschiderea oficială a Centrului Economic Bucovina, cât și cu expoziția “Produs în Bucovina”. Donțu a mai precizat că partenerul oficial al „Topului Bucovina 2005” este compania ORANGE România. „Firmele și oamenii care le conduc sunt răsplătiți acum pentru întreaga activitate și pentru rezultatele pe care le-au obținut în cursul anului care a trecut. Top Bucovina 2005 identifică și promovează societățile comerciale capabile să funcționeze la înalți parametri de eficiență și care au obținut constant performanțe de-a lungul anilor. Îmbucurător este și faptul că numărul firmelor care îndeplinesc condițiile de participare la acest top, stabilite prin aplicarea unui soft la nivel național, este într-o permanentă creștere”, a declarat Ovidiu Donțu. El a mai precizat că în cadrul ediției de anul acesta a Topului firmelor vor fi premiate nu mai puțin de 500 de firme din județ, care au avut cele mai bune rezultate financiare în cursul anului 2005. Astfel, firmele premiate acoperă șase mari domenii de activitate economică, și toate cele 5 grupe de mărime. Criteriile de ierarhizare a competitorilor au avut în vedere cifra de afaceri, profitul brut din exploatare, rata profitului curent, eficiența utilizării forței de muncă, efortul de dezvoltare, eficiența capitalului investit, iar pentru exportatori veniturile realizate din export. „Fără a avea pretenția că poate fi singura ierarhizare a firmelor, punem la dispoziția mediului de afaceri un concept profesional, unitar, aplicat la nivel național, care a fost verificat timp de 10 ani, și care aduce împreună 500 de firme performante la cea mai mare sărbătoare a mediului de afaceri sucevean, deschiderea Centrului Economic Bucovina. Catalogul din acest an va fi editat și în limba engleză, iar alături de CD-ul Produs în Bucovina va reprezenta cartea de vizită a județului Suceava într-o Românie parte a Uniunii Europene”, a ținut să precizeze președintele CCIA Suceava, Sorin Gabriel Iacob.

Recomandări

CCI Suceava continuă organizarea de programe de formare profesională pentru angajați din județ și din Regiunea de Nord-Est

Concurență mare la licitațiile pentru două dintre cele mai mari investiții din județ, centura orașului Gura Humorului și noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava

Vicepreședintele PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu
Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu