Specializare

CCI Suceava reia înscrierile pentru cursurile de formare profesională

Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu
Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu

Camera de Comerț și Industrie Suceava a reluat înscrierile pentru cursurile de formare profesională. Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a precizat că înscrierile se pot face pentru inițieri, specializări și perfecționări în meserii precum expert achiziții publice, manager de resurse umane, contabil, inspector în domeniul securității și sănătății în muncă și manager de proiect. „Formarea profesională reprezintă sprijin important în dezvoltarea și evoluția profesională, mai ales acum, în perspectiva evoluției economico-sociale în contextul pandemiei SARS COV-2, care a supus toate domeniile societății la o adaptare rapidă.
În societatea actuală se pune tot mai mult accent pe învățarea continuă, înțeleasă ca o formă de dezvoltare și perfecționare permanentă. Astfel, fiecare persoană activă profesional înțelege faptul că specializarea continuă în domeniul său de activitate și nu numai reprezintă un element cheie al carierei sale profesionale, ce îi va oferi cu siguranță mai multe oportunități”, a spus Lucian Gheorghiu.
Înscrierile se fac în baza completării și transmiterii unui formular de înscriere pe adresa office@ccisuceava.ro. Lista completă a cursurilor de formare profesională organizate de CCI Suceava poate fi consultată la linkul http://ccisv.ro/content/cursuri-de-formare-profesionala/.
Lucian Gheorghiu a spus că există și o serie de reduceri la taxa de înscriere, respectiv 10% pentru salariații firmelor membre ale Camerei de Comerț și Industrie Suceava, 10% pentru două persoane din cadrul aceleiași firme sau instituții, 15% pentru 3-4 persoane din cadrul aceleiași firme sau instituții și 10% pentru participarea la al doilea curs. Plata taxei de curs se poate face integral sau în două tranșe.
Cursurile se desfășoară la sediul CCI Suceava, cu respectarea tuturor prevederilor legale de combatere și prevenire a răspândirii bolilor și a distanțării sociale.
La finalizarea programelor de formare profesională se organizează un examen de absolvire, constând într-o probă teoretică de verificare a cunoștințelor și o probă practică care vizează evaluarea competențelor obținute de participant.
Atestarea finalizării programelor de formare profesională de către participanți va fi concretizată prin certificate de absolvire, certificate de Autoritatea Națională pentru Calificări, eliberate prin Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, însoțite de suplimentul descriptiv care atestă competențele dobândite. Certificatul de absolvire are recunoaștere internațională dacă este tradus și apostilat.

Recomandări

Un tânăr din Straja este șef de promoție la Universitatea de Construcții București – Căi Ferate, Drumuri și Poduri

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Președintele CCI Suceava, Nicolae Troașe, își exprimă speranța că măsurile de austeritate nu vor lovi doar în mediul de afaceri