Economic

CCI Suceava organizează un nou curs pentru specializarea referent resurse umane

Camera de Comerț și Industrie Suceava
Camera de Comerț și Industrie Suceava

Camera de Comerț și Industrie Suceava organizează, începând din această lună, un nou curs pentru specializarea referent resurse umane. Potrivit conducerii CCI Suceava, acest program de specializare este un curs practic și se adresează persoanelor care vor să înțeleagă legislația în domeniul resurselor umane, să învețe cum se operează în sistemul Revisal, să afle cum se întocmesc corect documentele specifice activității și celor care vor să aibă o perspectivă completă și actuală asupra a tot ce implică evidența muncii într-o organizație.
Durata cursului va fi de 180 ore, din care 40 de pregătire teoretică și 140 ore de pregătire practică. La final, cei care vor urma acest curs vor avea competențe profesionale pentru planificarea activităților proprii și perfecționarea profesională, completarea documentelor specifice resurselor umane, gestionarea și arhivarea documentelor specifice resurselor umane, administrarea registrelor de evidență a lucrătorilor, prelucrarea evidențelor/pontajelor și generarea statelor de plată și întocmirea rapoartelor specifice resurselor umane. Participanții la curs trebuie să aibă minimum studii medii, cu diplomă de bacalaureat, iar înscrierea la curs se face prin completarea unui formular disponibil pe site-ul Camerei de Comerț și Industrie Suceava, www.ccisv.ro. Tariful de participare este de 830 lei/persoană, cu posibilitate de plată integrală sau în două tranșe, CCI Suceava oferind și o serie de reduceri și facilități la plata acesteia. Cursul se va desfășura la sediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava, din str. Universității nr. 15-17.
Mai multe informații cu privire la acest curs de specializare se pot obține la numărul de telefon 0749.145.569 sau prin e-mail, la adresa office@ccisuceava.ro.

Recomandări

CJ Suceava organizează la finalul acestei săptămâni o nouă ediție a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”

CCI Suceava organizează un seminar gratuit în care va fi prezentat noul sistem Reges pentru raportări în domeniul muncii

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate