Camera de Comerț și Industrie Suceava va organiza vineri, 8 noiembrie, a 34-a ediție a evenimentului „Gala Excelenței în Afaceri 2024 – Topul Firmelor Bucovina 2023”. Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a precizat că evenimentul este un prilej de recunoaștere a reușitelor pe care companiile locale le-au obținut în anul în care s-a scurs. Ediția din acest an va avea loc începând cu ora 17:00, la Prestige Ballroom Suceava.
„Gala devine astfel o sărbătoare a succesului, un loc unde managerii și antreprenorii locali sunt apreciați pentru munca și viziunea lor, transformând evenimentul într-un simbol al excelenței și al spiritului antreprenorial din județul Suceava, care a evoluat ca unul dintre cele mai respectate evenimente de business, oferind un cadru ideal pentru networking și consolidarea relațiilor profesionale. În fiecare an, în cadrul evenimentului, organizația noastră elaborează Catalogul Topul firmelor Bucovina, care reprezintă o carte de vizită a succesului și a performanței în afaceri, cât și o oglindă a realității economice a mediului de business local”, a spus Lucian Gheorghiu.
El a arătat că evenimentul și clasamentul reprezintă finalitatea aplicării unei metodologii unice, complexe și unitare la nivelul sistemului cameral din România și urmărește să identifice și să promoveze societățile capabile să funcționeze la înalți parametri de eficiență și care au obținut constant performanțe de-a lungul anilor.
„Pentru comunitatea de afaceri din județul Suceava acest eveniment a devenit unul de referință, constituind cartea de vizită a succesului și a performanței în afaceri”, a arătat Gheorghiu.
El a mai spus că în cadrul Galei Excelenței în Afaceri 2024 vor fi acordate trofee și diplome speciale societăților care fac cinste și dau măsura dezvoltării economice a județului prin profesionalism și care reușesc să se diferențieze pe piață prin spiritul antreprenorial novator.
Totodată, în cadrul evenimentului din acest an va avea loc un program artistic susținut de Cosmin Natanticu.
Președintele executiv al CCI Suceava a subliniat faptul că este îmbucurător faptul că numărul firmelor care îndeplinesc criteriile de participare la Topul Firmelor, stabilite prin aplicarea unui soft la nivel național, este într-o permanentă creștere.
Evaluarea nivelului de performanță și stabilirea clasamentelor pe domenii, grupe de activitate și grupe de mărime a firmelor se realizează în baza unei metodologii de către Comisiile pentru realizarea Topului Firmelor, constituite pe domeniile respective. Astfel, firmele vor fi premiate pe următoarele categorii: Cercetare – Dezvoltare și High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură și Industrie Alimentară, Construcții; Servicii; Comerț, Export și Turism. Sursele de informații utilizate în întocmirea Topului sunt cele din situațiile financiare ale societăților pentru anul anterior, furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, informații despre firmele legal înregistrate în România, furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și informațiile despre firme rezultate din activitatea camerelor județene. Indicatorii utilizați pentru clasificarea firmelor sunt cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența utilizării capitalului angajat.