Curtea Constituțională (CC) a decis că este neconstituțională prevederea privind reducerea programului cu până la cinci zile pe lună pentru membrii conducerii organizațiilor sindicale, fără afectarea drepturilor sindicale, întrucât ei pot fi remunerați din fondurile sindicatelor.
Concret, s-a constestat la CC faptul că pe perioada în care respectivele persoane desfășoară activități sindicale, ele pot fi remunerate din fondurile organizației sindicale. Astfel, textul de lege criticat creează premisele unei duble remunerări a aceleiași activități sindicale desfășurate: pe de o parte, din fondurile sindicatului, pe de altă parte, din cele ale angajatorului.
Excepția a fost ridicată într-un proces civil de către societatea Arcelormittal SA din Galați, într-o cauză având ca obiect, printre altele, obligarea reducerii programului de lucru a 34 de angajați aleși membri în organul de conducere al unei organizații sindicale cu cinci zile pe lună.
În motivarea excepției, societatea gălățeană a susținut că textul de lege criticat instituie un privilegiu în favoarea membrilor organelor de conducere ale sindicatelor, întrucât acestora li s-a acordat dreptul de a lucra cu 3-5 zile lunar mai puțin la locul de muncă, fără afectarea drepturilor salariale. „Or, salariul este acordat pentru munca efectiv prestată și nu pentru desfășurarea de activități sindicale. Textul legal criticat încalcă și dreptul de proprietate al angajatorului, întrucât impune în sarcina acestuia plata unor drepturi salariale chiar și în situația în care angajatul nu a prestat muncă în favoarea sa”, explica Arcelormittal.
Obiectul excepției de neconstituționalitate se referă la dispozițiile articolul 35, alineatul (1), din Legea sindicatelor 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României 73 din 5 februarie 2003.
Din motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea a constatat că este contestată numai teza finală a acestui text legal, astfel încât, potrivit jurisprudenței sale, CC s-a pronunțat numai asupra acesteia.
Dispozițiile art.35 alin.(1) din Legea sindicatelor 54/2003 au următorul cuprins: „(1) Membrii aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariați, au dreptul la reducerea programului lunar cu 3-5 zile pentru activități sindicale, fără afectarea drepturilor salariale” – text declarat neconstituțional de CC, în ședința din 12 octombrie, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial din 4 noiembrie
Examinând dispozițiile legale criticate raportate la prevederile constituționale pretins încălcate, Curtea constată următoarele că, anterior adoptării Legii 54/2003, cadrul juridic care privea sindicatele era reglementată de Legea 54/1991 privind sindicatele. Acest din urmă act normativ, la art.35 alin.(1), prevedea că „membrii aleși în organele de conducere ale sindicatelor, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariat, au dreptul la reducerea programului lunar cu până la 5 zile pentru activități sindicale”.
Prin urmare, Curtea observă că, față de legea în vigoare în momentul de față, vechea reglementare nu cuprindea teza referitoare la reducerea timpului de lucru „fără afectarea drepturilor salariale”.
În lipsa acestei sintagme, Curtea Constituțională, prin Decizia 130 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial 392 din 22 august 2000, a constatat constituționalitatea art.35 alin.(1) din Legea nr.54/1991, statuând că „acest text nu contravine art. 16 alin. (1) din Constituție”. Într-adevăr, membrii aleși în organele de conducere ale sindicatelor se află într-o situație diferită față de ceilalți salariați, în sensul că aceștia trebuie să activeze pentru realizarea rolului sindicatelor, care, potrivit art. 9 teza a doua din Constituție, „contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților”, arată CC.
În jurisprudența sa constantă Curtea Constituțională a statuat că situația diferită în care se află anumite categorii de cetățeni impune și tratamentul juridic diferențiat al drepturilor și obligațiilor acestora. Astfel, de exemplu, în Decizia nr.49 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998, s-a reținut că „Principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, în situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit”.
Curtea Constituțională a mai reținut că „textul de lege criticat nu cuprinde dispoziții referitoare la plata salariului membrilor aleși în organele de conducere ale sindicatelor pentru perioada reducerii programului de lucru.” Reglementarea expresă a acestei probleme presupune modificarea sau completarea dispoziției legale, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale, deoarece, așa cum prevede art.2 alin.(3) din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „În exercitarea controlului, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului […]”. Această modificare sau completare este o atribuție exclusivă a legiuitorului”.
Dispozițiile art.35 din Legea nr.54/1991 nu prevedeau obligația angajatorului, pe perioada reducerii programului de lucru cu până la 5 zile lunar, de a plăti membrilor aleși în organele de conducere ale sindicatelor salariul în lipsa prestării unei munci efective în folosul său, iar prin decizia sus menționată, Curtea Constituțională a constatat că acest conținut normativ al art.35 din lege este conform cu art.16 din Constituție.
Prin adoptarea Legii 54/2003, s-a introdus, însă, și obligația angajatorului de a nu afecta salariul membrilor aleși în organele de conducere ale sindicatelor pe perioada reducerii programului de lucru cu până la 5 zile lunar. Este evident că, pe perioada menționată, angajatorul suferă o pierdere patrimonială, întrucât continuă să plătească drepturi salariale chiar dacă angajatul său nu prestează efectiv munca la care s-a angajat prin semnarea contractului individual de muncă. Astfel, în situația de față, cauza contraprestației din partea angajatorului lipsește, acesta suferind practic o diminuare a activului său patrimonial.
Curtea, prin Decizia nr.874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010, a statuat că „salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă. Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată”.
Astfel, în lipsa muncii prestate, angajatorul nu poate fi obligat la plata unei remunerații care să facă abstracție de această situație concretă și obiectivă. În această situație, Curtea reține că textul legal criticat afectează în esența sa dreptul de proprietate al angajatorului, ceea ce contravine art.44 din Constituție.
Curtea constată că restrângerea operată asupra dreptului de proprietate nu poate fi justificată prin dispozițiile art.53 din Constituție, din moment ce măsura criticată nu este necesară într-o societate democratică. Totodată, Curtea nu poate reține nici faptul că soluția legislativă criticată a fost promovată pentru apărarea unui drept sau unei libertăți, întrucât, în lipsa ei, libertatea sindicală, ca formă de manifestare a dreptului la asociere, nu ar fi fost grav afectată (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr.139/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.353 din 21 decembrie 1994). O atare teză este susținută și de dispozițiile art.34 alin.(1) din lege, care prevăd că „membrii aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, personalul de specialitate și administrativ din aparatul acestora pot fi salarizați din fondurile organizației sindicale sau în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă”, ceea ce înseamnă că, pe perioada în care aceste persoane desfășoară activități sindicale, ele pot fi remunerate din fondurile organizației sindicale. Astfel, textul de lege criticat creează premisele unei duble remunerări a aceleiași activități sindicale desfășurate: pe de o parte, din fondurile sindicatului, pe de altă parte, din cele ale angajatorului. Or, dintr-o atare perspectivă, scopul reglementării, acela de a proteja activitatea sindicală, vine într-o evidentă coliziune cu interesele angajatorului, care este pus în situația de a suporta o sarcină excesivă, de natură a-i afecta esența dreptului de proprietate.
În consecință, Curtea ajunge și la concluzia că textul legal criticat cuprinde o măsură care nu instituie un raport just de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (întărirea libertății sindicale prin limitarea dreptului de proprietate al angajatorului).
Fără a reveni asupra jurisprudenței sale și având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că teza finală a textului art.35 alin.(1) din Legea 54/2003 încalcă art.44 (dreptul la proprietate privată) și art.53 (restrângerea unor drepturi) din Constituție.
Astfel, CC a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.35 alin.(1) teza finală din Legea sindicatelor 54/2003, excepție ridicată de SC Arcelormittal SA Galați în Dosarul 4587/121/2009 al Tribunalului Galați – Secția civilă, și constată că acestea sunt neconstituționale.
Decizia este definitivă și general obligatorie.
