Împlinirea termenului de prescripție specială începe să curgă, indiferent de câte întreruperi ar interveni, de la data comiterii faptei și se împlinește, în acord cu principiul legii penale mai favorabile, la data prevăzută de aceasta, a statuat Curtea Constituțională.
Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolul 124 din Codul penal – Prescripția specială -, așa cum a fost modificat prin art.I pct.3 din Legea 63/2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al României și a Legii 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial 258 din 19 aprilie 2012, care au următorul conținut: „Prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut la art.122 este depășit cu încă o dată”.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art.15 alin.(2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile și ale art.16 alin.(1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a constat că, prin sesizarea formulată, Avocatul Poporului critică noile prevederi ale art.124 din Codul penal referitor la prescripția specială, potrivit căruia, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție generală prevăzut la art.122 din Codul penal este depășit cu încă o dată, atunci este înlăturată răspunderea penală.
Spre deosebire de vechea reglementare care instituia un termen mai mic, respectiv depășirea cu încă jumătate a termenelor din art.122 din Codul penal, noua normă este mai puțin favorabilă.
Având în vedere noile dispoziții, se arată că acestea afectează prevederile constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, precum și cele referitoare la principiul aplicării legii penale mai favorabile.
Potrivit art.61 din Constituție, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării, adoptă măsurile de politică penală în acord cu atingerea interesului legitim urmărit.
Astfel, potrivit art.10 alin.(1) lit.g) din Codul de procedură penală, printre cauzele care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale regăsim intervenția prescripției simple, guvernată de termenele prevăzute la art.122 din Codul penal, ori speciale, guvernată de art.124 din Codul penal.
Prescripția răspunderii penale, în general, înseamnă stingerea răspunderii penale prin trecerea unui anumit interval de timp prevăzut de lege.
Termenul de prescripție începe să curgă de la data comiterii infracțiunii și trebuie să curgă neîntrerupt.
În ce privește prescripția specială, este de observat că într-o cauză penală pot interveni mai multe întreruperi ale termenului de prescripție, fapt care determină curgerea unui nou termen, tragerea la răspundere penală prelungindu-se mult timp. Dacă anterior noilor prevederi criticate termenul de prescripție specială era compus din termenul general prevăzut la art.122 din Codul penal plus încă jumătate, în prezent legiuitorul l-a majorat cu încă o dată. Prin urmare, modificarea acestui termen nu este de natură a contraveni în vreun fel dispozițiilor constituționale invocate, notează Curtea Constituțională (CC) în decizia sa din 18 decembrie 2012, motivată și publicată în Monitorul Oficial 67 din 31 ianuarie 2013.
Cu privire la criticile formulate punctual de către Avocatul Poporului, Curtea Constituțuională a constat următoarele: „În acord cu dispozițiile constituționale ale art.126 alin.(3), Înalta Curte de Casație și Justiție are competența exclusivă de a se pronunța asupra problemelor ce țin de interpretarea și aplicarea unitară a legii ori de câte ori practica judiciară impune acest lucru”.
„Fără a nega rolul constituțional al instanței supreme, a cărei competență este circumscrisă situațiilor de practică neunitară, Curtea Constituțională reține că, în cazul în care un text legal poate genera interpretări diferite, este obligată să intervină ori de câte ori acele interpretări generează încălcări ale prevederilor fundamentale. Constituția reprezintă cadrul și măsura în care legiuitorul și celelalte autorități pot acționa; astfel și interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să țină cont de această exigență de ordin constituțional cuprinsă chiar în art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituției și a supremației sale este obligatorie. Din perspectiva raportării la prevederile Constituției, Curtea Constituțională verifică constituționalitatea textelor legale aplicabile în interpretările ce pot fi generate de acestea. A admite o teză contrară contravine însăși rațiunii existenței Curții Constituționale, care și-ar nega rolul său constituțional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală”, notează CC.
De altfel, prin Decizia 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial 482 din 7 iulie 2011, Curtea Constituțională a stabilit că, „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare”.
În interpretarea legii, instanțele judecătorești, între care și Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie să respecte cadrul constituțional, iar sancționarea depășirii/încălcării acestuia revine în exclusivitate Curții Constituționale.
Prin urmare, analiza Curții Constituționale va avea ca punct de plecare cele arătate în privința susținerilor Avocatului Poporului, potrivit cărora, noile prevederi ale art.124 din Codul penal sunt de imediată aplicare și afectează principiul aplicării legii penale mai favorabile și egalitatea cetățenilor în fața legii prin aceea că retroactivează, fiind aplicabile discriminator faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi.
Astfel, Curtea constată că prin efectele sale prescripția înlătură răspunderea penală. Aceasta înseamnă că există o asemenea răspundere, dar care, prin efectul prescripției, este înlăturată.
În unele legislații, efectul juridic al prescripției este arătat prin aceea că „înlătură acțiunea penală”. Acest punct de vedere este parțial exact, deoarece prescripția aparține dreptului penal material, și nu dreptului procesual penal.
„Așa fiind, prescripția este o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Este adevărat că, înlăturându-se răspunderea penală, se înlătură și acțiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii penale, efect de ordin material. Prin urmare, prescripția răspunderii penale apare ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale și, pe cale de consecință, ca o cauză de înlăturare sau de neaplicare a pedepsei. Această cauză face să înceteze dreptul de a trage la răspundere penală și a obligației corespunzătoare. Prescripția are așadar caracterul unei renunțări a statului de a mai aplica pedeapsa pentru o faptă săvârșită, cu condiția trecerii unui anumit termen sau interval de timp de la data săvârșirii faptei”, explică CC.
Prin urmare, este de observat că, dat fiind caracterul de normă de drept penal material, nu se impune instituirea unor dispoziții tranzitorii, întrucât, în acord cu art.15 alin.(2) din Constituție reflectat în art.13 din Codul penal, legislația prevede soluția de urmat în cazul conflictului de legi.
Astfel, potrivit art.13 alin.1 din Codul penal, „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă”.
De asemenea, prin Decizia 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial 853 din 2 decembrie 2012, Curtea Constituțională a statuat că „determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. […] Sunt numeroase situațiile care impun aplicarea legii mai blânde, dar pentru care nici Codul penal și nici Codul de procedură penală nu cuprind vreo dispoziție tranzitorie. Acest fapt nu este însă de natură a nega existența principiului consacrat de art.15 alin.(2) din Constituție, reflectat în art.13 din Codul penal. Prin urmare, dat fiind rangul principiului statuat de art.15 alin.(2) din Constituție, Curtea constată că acesta are caracter axiomatic și, consacrat ca atare, nu poate fi limitat de îndeplinirea unor condiții procedurale care din motive obiective nu au putut fi cunoscute de destinatarii lor”.
Totodată, potrivit art.15 alin.(2) din Constituție, „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. Prin urmare, Legea fundamentală a statuat că, ori de câte ori există norme mai favorabile, acestea vor fi aplicabile fie retroactivând, fie ultraactivând. Împrejurarea că în alte legislații europene este posibilă extinderea termenului de prescripție și aplicarea imediată a noii reglementări izvorăște din îndeplinirea unor condiții cumulative referitoare la caracterul de normă procesual penală a prescripției și la imprescriptibilitatea infracțiunilor de omor, a crimelor de război și a crimelor împotriva umanității.
„Este adevărat că art.7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu poate fi interpretat în sensul împiedicării prelungirii duratei termenelor de prescripție a răspunderii penale, sens în care, prin Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Cöeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 149, Curtea de la Strasburg a statuat că prelungirea termenului de prescripție nu implică o încălcare a drepturilor garantate de art.7, întrucât această dispoziție nu poate fi interpretată ca interzicând o prelungire a termenelor de prescripție, prin aplicarea imediată a unui drept procedural în cazul în care infracțiunile relevante nu au devenit obiectul unor limitări”, mai arată CC.
În legislația supusă atenției instanței europene termenul de prescripție are, spre deosebire de legislația română, valențe procedural penale și, prin urmare, era susceptibil de aplicarea imediată a legii noi.
Totodată, Curtea spune că este indiscutabil recunoscut în teoria juridică că regula generală de soluționare a conflictelor de legi în timp, în materie penală, impune aplicarea normelor mai puțin severe și că, dincolo de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care din această perspectivă este mai restrictivă, Constituția României dispune în art.20 alin.(2) că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conțin dispoziții mai favorabile.
„Prin urmare, analizând conținutul art.124 din Codul penal, Curtea constată că acesta nu dispune nimic cu privire la conflictul de legi în timp. Așa cum s-a arătat mai sus, nici nu era nevoie de o asemenea reglementare, deoarece împlinirea termenului de prescripție specială începe să curgă, indiferent de câte întreruperi ar interveni, de la data săvârșirii faptei și se împlinește, în acord cu principiul legii penale mai favorabile, la data prevăzută de aceasta”, arată CC.
În opinia CC, câtă vreme prescripția specială este o cauză care înlătură răspunderea penală, este evident că împlinirea sa sub imperiul legii vechi este mai favorabilă decât împlinirea prevăzută de legea nouă, deoarece aceasta din urmă mărește intervalul de timp ce poate genera neaplicarea unei pedepse.
„Aceleași valențe le are textul și în ceea ce privește principiul egalității în fața legii a cetățenilor. Astfel, este posibil ca un coautor să fie definitiv judecat sub imperiul legii vechi și, pe cale de consecință, să se dispună încetarea procesului penal deoarece s-a împlinit termenul vechi de prescripție specială. În ce privește pe celălalt coautor, care se află încă în faza procedurilor judiciare, nepronunțându-se o hotărâre definitivă până la apariția legii noi, Curtea
constată că, în măsura în care nu ar fi opozabilă legea penală mai favorabilă, acesta ar fi discriminat fără nicio justificare obiectivă și rezonabilă față de primul”, explică CC.
Altfel spus, termenul de prescripție specială prevăzut de legea veche are valențe constituționale în măsura în care ultraactivează aplicându-se faptelor comise sub imperiul său și care, în acord cu principiul securității juridice, nu au fost judecate definitiv până la apariția legii noi.
Totodată, termenul de prescripție specială prevăzut de legea nouă este constituțional în măsura în care se aplică numai faptelor săvârșite sub imperiul noii soluții legislative.
În concluzie, Curtea constată că prevederile art.124 din Codul penal, care constituie obiectul excepției de neconstituționalitate formulate direct de Avocatul Poporului, sunt constituționale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi.
Decizia CC este definitivă și general obligatorie.
