Curtea Constituțională (CC) a statuat că, odată declanșată, nu poate fi oprită dezbaterea moțiunii de cenzură – instrument de natură constituțională pus la îndemâna Parlamentului în vederea realizării controlului parlamentar asupra activității Guvernului – ținând seama de prevederile Constituției.
Curtea Constituțională a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moțiunea de cenzură depusă de opoziția parlamentară, dezbatere care, odată declanșată, ținând seama de prevederile Constituției, nu poate fi oprită.
Curtea arată, în motivarea deciziei sale, că Parlamentul, prin reprezentantul său, și anume președintele Senatului, Mircea Geoană, nu a respectat termenul de prezentare a moțiunii de cenzură (depusă după ce Guvernul a retras Legea educației care a fost adoptată prin asumare-n.r.) în ședința comună a celor două Camere de cel mult cinci zile de la data depunerii acesteia, „ceea ce se constituie într-o piedică la prezentarea moțiunii de cenzură depusă de opoziția parlamentară”.
CC a stabilit că, prin votarea unei moțiuni de cenzură, indiferent dacă aceasta a fost depusă în condițiile articolelor 113 și 114 din Constituție, realizându-se controlul parlamentar, se retrage încrederea acordată Guvernului, ceea ce are drept efect demiterea acestuia.
În motivarea deciziei CC 1.525, din 24 noiembrie, publicată marți, prin ipoteză, problema de drept constituțional ridicată este posibilitatea eventuală a blocării procedurii prevăzute de articolul 114 din Constituție prin invocarea dispozițiilor articolului 146, litera e, coroborate cu cele ale articolului 147, alineatul 4, din Constituție.
Aceasta este chestiunea de drept constituțional asupra căreia Curtea s-a pronunțat, în 24 noiembrie, în sesizarea referitoare la conflictul juridic de natură constituțională.
„În demersul său, Curtea trebuie să stabilească consecințele pe plan constituțional ale deciziei Guvernului de angajare a răspunderii în condițiile art. 114 din Constituție, să clarifice efectele deciziilor pronunțate în cadrul competenței sale de la art. 146 lit. e) din Constituție și să facă aplicarea acestora la situația litigioasă de față”, notează CC.
Curtea arată că, în jurisprudența sa, a stabilit că „angajarea răspunderii este o procedură mixtă, de control parlamentar, întrucât permite inițierea unei moțiuni de cenzură, și de legiferare, deoarece proiectul de lege în legătură cu care Guvernul își angajează răspunderea se consideră adoptat, dacă o asemenea moțiune nu a fost depusă sau, fiind inițiată, a fost respinsă” (Decizia 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României 88 din 25 februarie 1998).
În cadrul acestei proceduri, un rol cu totul aparte trebuie atribuit deciziei Guvernului de a-și angaja răspunderea, având în vedere consecințele care decurg din aceasta. Decizia Guvernului de a-și angaja răspunderea își găsește temeiul în art. 114 alin. (1) din Constituție și constituie un act de voință exclusiv, unilateral și irevocabil realizat în vederea adoptării unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege. Decizia Guvernului de a-și angaja răspunderea nu poate fi cenzurată de Parlament sub aspectul oportunității sale, însă, la nivelul Parlamentului, în condițiile procedurale stabilite prin Constituție și Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, se poate depune și vota o moțiune de cenzură care are drept efect demiterea Guvernului, consemnează CC.
Moțiunea de cenzură se constituie într-un adevărat instrument de natură constituțională pus la îndemâna Parlamentului în vederea realizării controlului parlamentar asupra activității Guvernului.
Reglementarea generală a moțiunii de cenzură se regăsește în dispozițiile art. 113 din Constituție, iar anumite aspecte particulare ale acestei instituții juridice sunt reglementate prin art. 114 alin. (2) și (3) din Constituție. Aceste din urmă prevederi constituționale califică moțiunea de cenzură depusă în cadrul procedurii angajării răspunderii Guvernului ca fiind una „provocată”, fără ca sub aspectul naturii juridice și al finalității urmărite să o deosebească de moțiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituție.
Astfel, Curtea reține că prevederile Constituției nu reglementează două categorii de moțiuni de cenzură, ci, din contră, moțiunea de cenzură ca instituție juridică este una singură, reglementată de art. 113 din Constituție; elementele specifice ce vizează moțiunea de cenzură inițiată în ipoteza angajării răspunderii Guvernului nu relevă decât două particularități procedurale (contextul inițierii – după prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege ce face obiectul angajării răspunderii – și posibilitatea constituțională de inițiere – indiferent dacă semnatarii săi au mai inițiat în cadrul aceleiași sesiuni parlamentare o moțiune de cenzură potrivit prevederilor art. 113 din Constituție) și o particularitate de natură substanțială (în cazul respingerii moțiunii de cenzură, programul, declarația de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptat), care nu pot califica moțiunea de cenzură prevăzută de art. 114 din Constituție ca un instrument de control parlamentar distinct de moțiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituție.
„Având în vedere cele de mai sus, rezultă că, prin votarea unei moțiuni de cenzură, indiferent dacă aceasta a fost depusă în condițiile art. 113 sau art. 114 din Constituție, realizându-se controlul parlamentar, se retrage încrederea acordată Guvernului, ceea ce are drept efect demiterea acestuia. Parlamentul nu are competența de a împiedica Guvernul să ia decizia angajării răspunderii; de asemenea, odată luată această decizie, Parlamentul nu poate împiedica Guvernul să continue procedura în cauză, întrucât s-ar ajunge la situații inadmisibile în care un Guvern minoritar să nu își poată angaja niciodată răspunderea, ceea ce încalcă în mod flagrant art. 114 din Constituție. De asemenea, nici Guvernul nu își poate retrage cererea de angajare a răspunderii, fiind un act irevocabil al său”, arată CC.
În acest context constituțional, depunerea moțiunii de cenzură are semnificația declanșării controlului parlamentar asupra activității Guvernului și mutatis mutandis constituie un act irevocabil în sensul inițierii acestui control; este o armă pusă îndeobște la îndemâna opoziției parlamentare și nu în ultimul rând este o formă de exprimare a opoziției față de măsurile adoptate de Guvern.
În consecință, împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituției, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilității opoziției parlamentare de a cenzura și controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii.
Astfel, în cauza de față, Curtea reține că Parlamentul, prin reprezentantul său, și anume președintele Senatului, nu a respectat termenul de prezentare a moțiunii de cenzură în ședința comună a celor două Camere, de cel mult cinci zile de la data depunerii acesteia, prevăzut de art. 78 alin. 1 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, ceea ce se constituie într-o piedică la prezentarea moțiunii de cenzură depusă de opoziția parlamentară.
Mai mult, având în vedere aceste considerente, dezbaterea moțiunii de cenzură trebuia deja demarată, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel încât Curtea constată că Parlamentul, prin reprezentantul său, și anume președintele Senatului, refuză supunerea acesteia spre dezbatere în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, contrar prevederilor art. 114 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 113 alin. (3) din Constituție. În acest mod opoziția parlamentară nu se mai poate exprima și controlul parlamentar este lipsit de eficiență. Or, niciun instrument juridic prevăzut de Constituție nu poate fi lipsit de eficiență, golirea lui de conținut determinând caracterul lui iluzoriu și, implicit, încălcarea principiului constituțional al statului de drept.
În final, Curtea reamintește că, în funcție de votarea sau nu a moțiunii de cenzură, fie Guvernul este demis, fie proiectul Legii educației naționale se consideră adoptat, după caz. Întrucât procedura angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educației naționale continuă de drept în temeiul art. 114 din Constituție, solicitarea autorului sesizării ca instana constituțională să oblige autoritățile publice implicate în prezentul conflict juridic de natură constituțională să continue procedura parlamentară a angajării răspunderii Guvernului este lipsită de obiect.
Decizia CC este definitivă și general obligatorie, ea fiind comunicată primului-ministru al Guvernului României, președintelui Senatului și președintelui Camerei Deputaților.
Dezbaterea și pronunțarea deciziei au avut loc la datele de 18 noiembrie 2010 și 24 noiembrie 2010 și cu participarea lui Augustin Zegrean – președinte CC, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán și Tudorel Toader – judecători.
