CC: Legea salarizării unitare este constituțională



Curtea Constituțională a respins, marți, sesizarea parlamentarilor PNL privind legea salarizării unitare pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea.
Curtea Constituțională a luat în discuție, marți, sesizarea formulată de 53 de parlamentari PNL privind legea salarizării unitare.
Senatorii liberali au contestat încălcarea normelor constituționale privind procedura de legiferare a legii privind salarizarea prin asumarea răspunderii Guvernului.
Liberalii au susținut că Guvernul nu-și poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege oricând, oricum și în orice condiții, Executivul neputându-se substitui Parlamentului în activitatea de legiferare.