Curtea Constituțională a decis, ieri, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituțională în măsura în care asigură participarea a cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului este constituțională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
În ziua de 10 iulie 2012, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și al art.15 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a întrunit pentru a soluționa, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 71 de deputați aparținând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituționalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.
Legea referendumului a fost declarată constituțională, ieri, argumentația reținută în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru.
Guvern: Respectăm decizia CC privind referendumul
Premierul Victor Ponta a declarat din nou, asear[, că Guvernul va respecta toate deciziile Curții Constituționale și va organiza referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu în mod corect și imparțial, ca și în cazul alegerilor locale.
„Respectăm toate deciziile Curții Constituționale. Nu pot decât să le salut, pentru că merg la Bruxelles acum liniștit cu dovada faptului că toate minciunile și ticăloșiile spuse despre lovituri de stat și abuzuri au fost infirmate prin deciziile Curții. Guvernul va aplica toate deciziile și va organiza referendumul popular în mod legal, corect, imparțial, așa cum a organizat și alegerile locale”, a spus Ponta.
Curtea Constituțională a decis, ieri, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituțională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Guvernul a transmis un comunicat în care anunță că va respecta decizia Curții Constituționale în cazul Legii referendumului, precizând totodată că este sarcina Parlamentului să pună cât mai repede în acord legislația privind referendumul cu decizia luată de Curte.
Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, a declarat însă pentru MEDIAFAX că referendumul din 29 iulie privind demiterea președintelui Traian Băsescu se va desfășura în baza Ordonanței de Guvern, și nu a inițiativei legislative asupra căreia s-a pronunțat Curtea Constituțională.
Dușa a subliniat că, în ședința de ieri, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unei inițiative legislative care reglementează referendumul, aparținând a doi parlamentari, și care a fost contestată de către un grup de parlamentari PDL.
El a menționat că, prin decizia luată în cazul acestei inițiative legisaltive – respectiv de constatare a constituționalității – Curtea Constituțională a procedat normal, fiind consecventă deciziilor luate anterior.
Dușa a menționat că textul Ordonanței concordă cu prevederile legislative în vigoare din 2007 până la începutul anului în curs, când au intervenit modificări operate de către PDL, el arătând că referendumul de demitere a lui Traian Băsescu din 2007 s-a desfășurat în aceleași condiții stipulate acum de Ordonanță.
Aceeași poziție a avut și ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, care a precizat că Ordonanța de Urgență a Guvernului potrivit căreia președintele este demis cu majoritatea celor care se prezintă la urne se aplică la referendumul din 29 iulie.
La rândul său, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că, până în momentul în care Legea referendumului, asupra căreia s-a pronunțat CC, va ajunge lege, Guvernul va organiza referendumul în baza OUG, singurul act în vigoare care reglementează acest domeniu.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei i-a cerut premierului Victor Ponta să anuleze OUG care stabilește că președintele este demis, la referendum, cu 50% plus unu din participanții la vot, ea subliniind că CC a stabilit că șeful statului nu poate fi demis decât cu majoritatea alegătorilor de pe liste.