Curtea Constituțională (CC) a decis, marți, cu majoritate de voturi, că este constituțională Legea educației naționale adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului, urmând să fie trimisă președintelui, pentru promulgare.
Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă atât sesizarea președintele Senatului, Mircea Geoană, cât și pe cea formulată de 108 deputați PSD, PC și PNL, apreciind astfel că Legea educației este în acord cu prevederile legii fundamentale.
Decizia a fost luată cu șapte voturi „pentru” și două „împotrivă”.
Este pentru a treia oară când Legea educației a intrat în atenția Curții Constituționale.
Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament asupra Legii educației în data de 28 octombrie 2010. Încă de la depunerea actului normativ la Parlament, în 19 octombrie, președintele Senatului a solicitat Curții să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională Parlament-Guvern, având în vedere că deja exista un proiect similar în dezbaterea Legislativului. Totodată, asumarea răspunderii a fost urmată, în 29 octombrie, de depunerea moțiunii de cenzură PSD-PNL intitulată „Legea educației naționale, o lege antieducație și antiromânească”.
În 3 noiembrie 2010, Plenul Curții Constituționale s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, pe de o parte, și Guvern, ca autoritate publică a puterii executive, pe de altă parte, conflict declanșat prin oprirea din procedura legislativă de la Senat a proiectului Legii educației naționale și angajarea răspunderii de către Guvern asupra acestui proiect de lege – solicitare formulată de președintele Senatului. În urma deliberărilor, Plenul Curții Constituționale, cu majoritate de voturi, a constatat că angajarea răspunderii de către Guvern, în fața Camerei Deputaților și a Senatului, asupra proiectului Legii educației naționale este neconstituțională și a declanșat un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, întrucât proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională.
Judecătorii propuși de actuala putere au apreciat că nu există un conflict Guvern-Parlament în acest caz.
Decisiv a fost însă votul judecătorului Petre Lăzăroiu – numit de șeful statului -, el apreciind că în dispozitivul deciziei din 3 noiembrie nu trebuia să figureze sintagma „angajarea răspunderii este neconstituțională și a declanșat un conflict”, ci doar constatarea declanșării și existenței conflictului prin angajarea răspunderii Guvernului.
La acel moment, cotidianul Gândul relata că reprezentanții puterii au încercat să-și explice „trădarea”, mai mulți lideri politici interpretând votul lui Lăzăroiu drept o „afacere personală” a acestuia, în condițiile în care unul dintre punctele principale ale Legii educației este reformarea învățământului universitar. Potrivit surselor citate de Gândul, prevederea din actul normativ care nu a fost pe placul judecătorului Petre Lăzăroiu era cea care stabilea că „la împlinirea termenului de patru ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcția de lector universitar/șef de lucrări sau o funcție didactică universitară superioară și nu au obținut diploma de doctor încetează de drept.” Sub incidența acesteia intra, potrivit Gândul, și Lăzăroiu, care nu și-a susținut lucrarea de doctorat, după cum reiese chiar de pe site-ul oficial al CC. El se declară „doctorand la Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga” – Sibiu, în stadiul de susținere – elaborare și susținere teză”.
În 15 noiembrie, și Guvernul a transmis CC solicitarea de constatare a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament pe tema Legii educației, ca urmare a tergivărsărilor privind dezbaterea moțiunii de cenzură a opoziției. Dezbaterea moțiunii ar fi însemnat continuarea și finalizarea procedurii de asumare a răspunderii Guvernului pentru Legea educației.
În 24 noiembrie, Plenul Curții Constituționale s-a pronunțat asupra cererii formulate de primul-ministru Emil Boc privind soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvern, pe de o parte, și Parlament, pe de altă parte, conflict generat de refuzul Legislativului de a dezbate moțiunea de cenzură depusă de opoziția parlamentară la Legea educației, pentru care Executivul și-a asumat răspunderea în Parlament. În urma deliberărilor, Plenul Curții, cu majoritate de voturi, a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, generat de refuzul Legislativului de a dezbate moțiunea de cenzură depusă de opoziția parlamentară, dezbatere care, odată declanșată, ținând seama de prevederile Constituției, nu poate fi oprită.
În 29 noiembrie, PNL și-a retras semnăturile de pe moțiunea de cenzură, care nu a mai putut fi dezbătută. În aceeași zi, Birourile Permanente reunite au decis, la diferență de un vot, să retrimită Guvernului legea asumată, pe motiv că procedura asumării a fost declarată neconstituțională.
În 14 decembrie, Legea educației este considerată adoptată, anunțul fiind făcut în plenul Camerelor reunite, într-o ședință condusă de Roberta Anastase și de Alexandru Pereș, ambii reprezentanți ai PDL. Legea a fost imediat contestată la Curtea Constituțională de președintele Senatului, Mircea Geoană, și, separat, de 108 deputați PSD, PC și PNL, aceste sesizări urmând să fie discutate marți, 4 ianuarie, după două amânări.
În sesizarea sa, președintele Senatului a susținut că procedura de adoptare a Legii educației a fost neconstituțională.
Sesizarea parlamentarilor se referă atât la modul în care a fost adoptată legea, cât și la neconstituționalitatea unor articole ce reglementează învățământul pentru minorități, despre care afirmă că ar încălca prevederea din legea fundamentală privind egalitatea în drepturi, precum și la articole privind învățământul universitar, despre care susțin că ar încălca autonomia universitară, garantată prin Constituție. Alte obiecții se referă la incompatibilitățile impuse rectorilor și la modul de reglementare a patrimoniului unităților de învățământ particular și confesional, despre care semnatarii afirmă că ar institui o naționalizare.
