Curtea Constituțională a respins, marți, sesizarea PNL de neconstituționalitate a Legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului 50/2010 privind creditele pentru consumatori.
„Atacăm această lege la Curtea Constituțională, pentru că prezintă elemente de neconstituționalitate atât în ceea ce privește procesul de legiferare, încălcându-se totodată mai multe articole din Constituție, precum și principii consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene”, anunța într-un comunicat, din 23 decembrie, viceliderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu.
Liberalii au făcut trimitere la articolul 61 alineat (2) din Constituție, potrivit căruia „Parlamentul este alcătuit din Camera Deputatilor și Senat” și au susținut că în cadrul dezbaterilor parlamentare pe acest act normativ orice amendament depus în Camera Deputaților ar fi trebuit depus și la Senat pentru ca și această Cameră să aibă dreptul să se pronunțe asupra lui, „lucru neglijat de actuala majoritate”.
„Astfel, amendamentul depus pe articolul 95 din Ordonanță, potrivit căruia aplicarea OUG 50/2010 se va aplica doar pentru contractele noi de credit, ar fi trebuit supus dezbaterii Senatului pentru a se respecta principiul bicameralismului consacrat de Constituție”, se arăta în comunicat.
În opinia liberalilor, legea, în forma amendată de Comisia de buget din Camera Deputaților și votată de plenul Camerei, „exprimă exclusiv voința parlamentarilor puterii din această comisie care nu au servit nicio secundă interesele populației afectată de această lege, ci intersele meschine ale unor instituții bancare”.
Totodată, liberalii au susținut că amendamentul adoptat de Comisie încalcă articolul 11 alineatele (1) și (2) coroborat cu articolul 20 alineat (2) din Constituție prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
„O lege de o importanță covârșitoare pentru 4.5 milioane de români, care au peste 8 milioane de contracte de credit la bănci, ajunge să fie întoarsă de actuala majoritate parlamentară împotriva celor pe care ar trebui să îi protejeze. În forma adoptată, legea devine inutilă pentru că se adresează creditelor viitoare, în condițiile în care piața de credit din România suferă o contracție serioasă. Această lege a fost adoptată printr-o presiune permanentă exercitată de actuala Putere asupra legislativului, atât președintele Traian Băsescu, cât și premierul Emil Boc făcându-se emisarii FMI-ului, implicit ai bancilor uitând de interesele românilor pe care ar trebui să-i reprezinte”, mai spunea Nicolăescu, în comunicat.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege, cu 134 de voturi „pentru”, 71 „împotrivă” și 12 abțineri, cu modificările cuprinse în raportul suplimentar elaborat miercuri de Comisia de Buget, Finanțe și Bănci.
Comisia de buget-finanțe a elaborat, în 22 decembrie, un raport suplimentar la OUG 50, stabilind că Ordonanța nu se aplică contractelor în derulare, cu excepția comisioanelor de rambursare anticipată, care rămân zero, că refinanțarea se negociază și că CAR-urile nu intră sub incidența actului.