Curtea Constituțională a decis, joi, cu majoritate de voturi, că este neconstituțional articolul 16 alineatul 3 din Legea partidelor politice, care prevede că dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicției interne a formațiunii respective.Decizia a fost luată în cazul unei excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 16 alineatul 3 din Legea partidelor politice nr.14/2003, ridicată într-un proces civil. „Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt neconstituționale”, se arată într-un comunicat de presă al Curții Constituționale.Potrivit articolului 16 alineatul 3 din Legea partidelor politice, republicată, „dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului”.Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Dumitru Voicu într-un proces cu Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD), în care a cerut anularea unui act administrativ. Dosarul a fost înregistrat în 6 februarie la Secția civilă a Tribunalului Călărași. Instanța a respins, în 20 martie, cererea lui Dumitru Voicu.”Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu. Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de către reclamant Voicu Dumitru, în contradictoriu cu pârâții Partidul Poporului Dan Diaconescu – Biroul Național de Coordonare și Partidul Poporului Dan Diaconescu – Biroul Județean Călărași. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, potrivit deciziei instanței.