Curtea Constituțională (CC) a statuat, în decizia sa referitoare la senatorul Mircea Diaconu, faptul că scopul principal al instituirii incompatibilităților este acela de a proteja mandatul și, în mod indirect, de a garanta electoratului independența persoanei care îl reprezintă.
Incompatibilitatea are în vedere o restricție ce operează numai în momentul dobândirii funcției sau chiar la o dată ulterioară acesteia, în care titularul funcției este obligat să aleagă între prima funcție și cea nouă, sub sancțiunea demiterii din funcția incompatibilă cu cea deținută anterior, arată Curtea Constituțională .
Stabilirea expresă a incompatibilităților are ca fundament premisa că, fiind în serviciul poporului, deputatul sau senatorul trebuie să fie nu numai independent, dar și să se abțină de la exercitarea unor funcții sau de la desfășurarea unor activități care, prin natura lor, ar fi în contradicție cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigențelor legale sau regulamentare. Or, prin cumularea mandatului de parlamentar cu o funcție publică de autoritate sau cu o funcție privată stabilită prin legea specială, deputatul sau senatorul ar putea intra în conflict cu prerogativele și obligațiile stabilite prin statutul său, explică CC.
„Astfel, confuzia de competențe și de calități generată de un asemenea cumul este în dauna funcțiilor îndeplinite, a imparțialității, obiectivității și independenței pe care exercițiul lor corect îl presupune. În concluzie, scopul principal al instituirii incompatibilităților este acela de a proteja mandatul și, în mod indirect, de a garanta electoratului independența persoanei care îl reprezintă”, notează judecătorii constituționali în decizie.
Sistemul nostru constituțional reglementează de o manieră mai extinsă sfera incompatibilităților. Incompatibilitatea are caracter relativ, întrucât circumscrie sferei sale de incidență doar anumite funcții publice sau exercițiul unor activități – art.81 și 82 din Legea 161/2003, are caracter imperativ, fiind de ordine publică și, deci, obligatorie pentru toate autoritățile publice, inclusiv pentru Parlament.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta este în sensul că instituirea unor incompatibilități pentru funcții publice elective nu contravine prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, prin Hotărârea din 15 iunie 2006, pronunțată în Cauza Lykourezos împotriva Greciei, paragraful 51, instanța de contencios al drepturilor omului a statuat că, în virtutea obligației statelor contractante de a organiza alegeri în condiții care să asigure libertatea de exprimare a opiniei poporului, prevăzută la art. 3 din Protocolul 1 la Convenție, statele au o largă marjă de apreciere în instituirea unor limitări sau incompatibilități ale funcțiilor publice și a unor reguli specifice cu privire la statutul parlamentarilor, în funcție de factori istorici și politici proprii fiecărui stat, indică CC.
