CC precizează, în motivarea respingerii sesizării în cazul schimbării Robertei Anastase de la șefia Camerei, că, la data la care a fost sesizată, instanța de contencios constituțional nu mai avea în competență atribuția de a se pronunța asupra constituționalității hotărârilor plenului Camerei.
Curtea constată că revocarea din funcție a președintelui Camerei Deputaților nu afectează, prin obiectul și efectul juridic al unei asemenea hotărâri, valori și principii constituționale.
Curtea constată că Hotărârea Camerei Deputaților 25 din 3 iulie 2012, având ca obiect revocarea din funcție a președintelui Camerei Deputaților, este un act juridic cu caracter individual, care nu afectează valori și principii constituționale.
„Or, asemenea tipuri de acte juridice nu pot fi supuse controlului exercitat de Curtea Constituțională. Astfel de acte reprezintă manifestări politice care nu au caracter normativ, în sensul că nu conțin
reglementări juridice de largă aplicabilitate și cu efect juridic general sau circumscris unei categorii determinate de subiecte de drept, ci sunt acte juridice cu caracter individual și cu scop politic, având ca obiect numiri, alegeri sau validări în funcții. De altfel, înlocuirea unei persoane cu alta, cu respectarea procedurilor regulamentare, nu poate reprezenta o problemă de constituționalitate”, se arată în motivarea deciziei Curții.
Curtea constată că Hotărârea Camerei Deputaților 25 din 3 iulie 2012 nu poate fi supusă controlului de constituționalitate, deoarece, prin obiectul său de reglementare, nu se încadrează în sfera actelor parlamentare asupra căreia Curtea Constituțională se poate pronunța.
„La data la care Curtea a fost sesizată cu soluționarea prezentelor cereri de neconstituționalitate, instanța de contencios constituțional nu mai avea, în sfera sa de competență, atribuția de a se pronunța asupra constituționalității hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului”, se arată în motivare.
CC a respins, luni, sesizările formulate de Vasile Blaga și Roberta Anastase, susținute de PDL, privind revocările din funcțiile de președinți ai Senatului și, respectiv, Camerei Deputaților.
Plenul Curții Constituționale s-a întrunit, luni, pentru a soluționa sesizările de neconstituționalitate formulate de Vasile Blaga și de 28 de senatori aparținând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituționalitatea Hotărârii Senatului nr.24 din 3 iulie 2012 privind revocarea lui Vasile Blaga din funcția de președinte al Senatului.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituționalitate. Argumentațiile reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, informează Curtea.