CC cere Guvernului, până în 31 august, listele actualizate în baza cărora a organizat referendumul



Curtea Constituțională a anunțat oficial că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menționând că a primit date „contradictorii” privind listele electorale permanente și că a cerut Guvernului ca până la 31 august să să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a decis amânarea pronunțării unei hotărâri cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 29 iulie pentru demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu, și pentru confirmarea rezultatelor referendumului, pentru data de 12 septembrie 2012”, precizează Curtea în comunicatul de presă de la finalul dezbaterilor de joi.
Curtea Constituțională a solicitat Guvernului României ca până la 31 august 2012 să transmită listele electorale actualizate în baza cărora s-a desfășurat refendumul din 29 iulie 2012.
„Având în vedere datele contradictorii care au fost transmise Curții Constituționale în legătură cu numărul persoanelor aflat pe listele electorale permanente de către autoritățile publice, Curtea Constituțională a solicitat Guvernului României ca până la 31 august 2012 să transmită listele electorale actualizate în baza cărora s-a desfășurat refendumul din 29 iulie 2012”, se mai arată în comunicat.