Curtea Constituțională (CC) arată, în motivarea deciziei prin care a stabilit că prevederile OUG 71/2009 sunt constituționale, că amânarea plății drepturilor salariale câștigate de bugetari în instanțe și pentru care au titluluri executorii este justificată de situația economică.
În 25 mai, Curtea Constituțională a decis că este constituțională prevederea din OUG 71/2009 (modicată ulterior prin alte OUG) privind suspendarea de drept a oricărei proceduri silite referitoare la plata unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, decizia CC fiind publicată în Monitorul Oficial 430.
Curtea Constituțională a decis că este constituțională prevederea din OUG 71/2009 referitoare la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, judecătorii constituționali respingând excepția ridicată în mai multe dosare la Tribunalul București, Judecătoria sectorului 5 a Capitalei și la Judecătoria Vaslui, dar și sesizarea Avocatului Poporului care ceruse verificarea articolului 1 aliniatele 2 și 3 din OUG 18/2010.
Prevederile criticate stabilesc să fie plătite aceste drepturi, devenite executorii în trei tranșe, începând din 2010 și până în 2014.
Guvernul a motivat că situația extraordinară care a impus amânarea plăților a fost determinată de influența substanțială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea titlurilor executorii și necesitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Executiv, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Având în vedere jurisprudența CC privind articolul 115 aliniatul 4 din Constituție, instanța constituțională a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern, pentru a stabili dacă implicațiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătorești se circumscriu situației extraordinare sau unor elemente de oportunitate.
„Curtea constată că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român. De asemenea, Curtea a constatat că ordonanța de urgență a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar și neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară și energică”, potrivit motivării instanței constituționale, publicată în Monitorul Oficial 430/28 iunie 2010.
Astfel, judecătorii CC au apreciat că adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgența „or, reglementarea urgentă a situației rezultate în condițiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid și rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului asupra unui proiect de lege și nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgență”.
În aceste condiții, pentru conservarea stabilității economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență, au mai apreciat magistrații CC.
Instanța constituțională a considerat că reglementarea criticată îndeplinește exigențele urgenței prevăzute în articolul 115 aliniatul din Constituție.
„În consecință, Curtea a constatat că, în anumite situații extreme, precum în cea de față, implicațiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătorești se pot constitui într-o situație extraordinară în sensul articolului 115 aliniatul 4 din Constituție, în măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilității economice a statului român. O atare situație extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătorești în conformitate cu dreptul comun în materie, după caz, chiar dacă debitor este statul”, potrivit documentului citat.
Pe de altă parte, CC subliniază faptul că Executivul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor, fiind în sarcina statului să găsească soluții pentru executarea conformă a hotărârilor judecătorești, potrivit dreptului comun.
De asemenea, CC arată că nu există discriminare între debitori și amintește de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil.
„Totodată, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context. Or, în cauza de față, măsura contestată urmărește un scop legitim – asigurarea stabilității economice a țării”, notează CC.
