Curtea Constituțională a amânat până pe 19 septembrie decizia privind neconstituționalitatea Legii de cooperare între Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene, care prevede Parlamentul stabilește cine merge la Consiliul European, în cazul în care președintele și premierul nu se înțeleg.
CC va lua o decizie privind sesizare referitoare la neconstituționalitatea Legii privind cooperarea între Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene, formulată de un număr de 26 senatori aparținând Grupului Parlamentar al PDL în data de 19 septembrie.
Amânarea a fost decisă, ieri, de judecătorii Curții, care ar fi trebuit să ia în discuție în această zi sesizarea democrat-liberalilor.
Plenul Senatului a adoptat, la finele lunii iunie, legea privind cooperarea între Guvern și Parlament în domeniul afacerilor europene, care prevede că Parlamentul stabilește cine merge la Consiliul European, în cazul în care președintele și premierul nu ajung la un acord.
Potrivit modificărilor aduse în comisiile reunite, conducătorul delegației României la reuniunile Consiliului European este președintele României sau premierul.
Stabilirea conducătorului delegației României la reuniunile Consiliului European se face prin acord între Guvernul României și Instituția Prezidențială, cu cel puțin 20 de zile lucrătoare înainte de data reuniunii.
Proiectul prevede că, în situația în care acordul privind participare la Consiliul European nu se realizează în termen, Parlamentul, în ședința comună a celor două Camere, desemnează conducătorul delegației României la respectiva reuniune a Consiliului European.