CC a solicitat Guvernului să comunice listele electorale actualizate până la 10 iulie



Curtea Constituțională a solicitat Guvernului să comunice, până la 21 august, listele electorale permanente actualizate până la data de 10 iulie.
Potrivit comunicatului de presă al Curții Constituționale, prin adresa din 3 august, plenul CC a solicitat Guvernului să comunice numărul persoanelor incluse în listele electorale permanente, actualizate (până la data de 10 iulie 2012), conform dispozițiilor articolului 17 alineat 2 din Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.
Conform sursei citate, listele electorale permanente sunt, potrivit articolului 2 alineat 1 litera c din Legea 370/2004, „listele cuprinzând cetățenii români cu drept de vot care au împlinit 18 ani până la ziua alegerilor inclusiv”.
„Acolo unde această operațiune nu s-a executat, urmează a se realiza în termenul acordat de Curte”, se mai arată în comunicat.
Plenul Curții Constituționale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri, de la data de 31 august, la data de 21 august.