Curtea Constituțională a decis, marți, că Ordonanțele de modificare a Legii electorale sunt constituționale, respingând astfel excepțiile ridicate în procesul în care PRM a solicitat anularea Hotărârii de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale. Curtea Constituțională (CC) a luat în discuție excepțiile ridicate în dosarul în care Partidul România Mare (PRM) a cerut anularea Hotărârii de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale.
Curtea de Apel București aprecia, în motivarea deciziei din 28 octombrie prin care a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu unele texte de lege din ordonanțele de urgență privind organizarea alegerilor, la cererea PRM, că textele criticate sunt constituționale.
„Din perspectiva dispozițiilor articolului 29, alineatul 5 din Legea 47/1992, Curtea apreciază că prevederile articolului III din OUG 66/2008 și articolului I, punctul 11 din OUG 97/2008 nu contravin principiilor constituționale invocate de către reclamant, susținerile acestuia vizând de fapt o eventuală nerespectare a normelor de tehnică legislativă care ar fi de natură să influențeze legalitatea și oportunitatea actului administrativ dedus judecății”, se arăta în motivarea instanței instanței.
Curtea mai arăta în motivarea sa că a decis suspendarea procesului PRM împotriva Guvernului considerând că sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, „în sensul că textele de lege a căror neconstituționalitate se solicită a se constata au legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere împrejurarea că acestea au stat la baza adoptării hotărârii de guvern a cărei anulare formează obiectul prezentei cauze”.
Totodată, Curtea reținea că instanța constituțională nu s-a mai pronunțat printr-o decizie anterioară asupra constituționalității acestor dispoziții legale.
În 28 octombrie, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a efectelor Hotărârii de Guvern 802 din 2008 privind delimitarea colegiilor uninominale, formulată simultan cu cea de anulare, aceasta din urmă fiind discutată după ce dosarul se va întoarce de la Curtea Constituțională.
În privința cererii de suspendare a executării HG 802/2008 formulată de PRM, instanța a constat că s-a mai dat o soluție în aceeași privință în 25 septembrie.
PRM a contestat, în septembrie, în contencios administrativ, Hotărârea de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale în vederea alegerilor parlamentare de la sfârșitul lunii noiembrie. Contestația a fost înregistrată la Curtea de Apel București, cu numărul 5446/2/2008.