La solicitarea DSP

Cazurile de exploatare prin muncă a copiilor vor fi semnalate și de medicii de familie



La solicitarea Direcției de Sănătate Publică Suceava, medicii de familie și asistenții comunitari care activează la sate vor semnala Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului orice caz de exploatare prin muncă a copiilor. În conferință de presă, directorul DSP, dr. Alexandru Lăzăreanu, a arătat că recomandarea către doctori și asistenții comunitari vine în urma unei solicitări din partea Comitetului Național Director al Autorității Naționale de Protecția familiei și Drepturilor Copilului, care desfășoară o activitate intensă în direcția eradicării exploatării prin muncă a copiilor, în toate formele ei.
„Problema nu e că-și ajută părinții pe lângă casă, ci să nu facă munci grele”
„Știm că, în vacanțe, în zona de munte, mai ales, copiii sunt puși la treabă. Problema nu e că-și ajută părinții pe lângă casă, ci să nu facă munci grele, să nu li se respecte dreptul la odihnă. Sper ca medicii să intervină pentru a stopa acest lucru care nu ne face cinste”, a spus Lăzăreanu, lansând același apel și către medicii din Urgențe, unde ar putea ajunge copii epuizați sau agresați fizic cu scopul de a fi convinși să muncească.
Potrivit statisticilor, anul trecut, în România, au fost identificate 964 de cazuri de exploatare a copiilor prin muncă și 85 de cazuri la risc. Din cazurile de exploatare, 604 provin din mediul urban și 360 din mediul rural, 434sunt fete și 530suntbăieți. 749 dintre copii aparțin grupei de vârstă 0-14 ani, în timp ce 215 fac parte din grupa de vârstă 15-18 ani. Ca urmare, 834 dintre copii au rămas în familie, în timp ce pentru 130 s-au instituit măsuri de protecție specială. 439 de copii au fost retrași din muncă, alți 394fiind la data de 31 decembrie„cazuri în lucru”.