Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu unități de învățământ și alți parteneri, desfășoară în perioada vacanței mai multe activități care vizează creșterea gradului de siguranță a copiilor, dar și responsabilizarea părinților în legătură cu educația tinerilor. În cadrul campaniei „Vacanță în Siguranță” sunt organizate activități interactive pentru copii, concursuri și școli de vară cu tematică preventivă.
Având în vedere faptul că pe perioada vacanței de vară este mai dificil să se organizeze întâlniri și activități cu elevii în mediul școlar, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, împreună cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, a participat cu ateliere de lucru și acțiuni preventive la activitățile derulate pe parcursul lunii iulie la Școala Gimnazială Drăgoiești, sub sloganul „Vacanța mea e un curcubeu”. Școala a fost coordonată de directorul unității de învățământ, prof. Alina Mihaela Niga. Acțiunile au fost organizate cu participarea consilierului educativ, prof. Iulia Nițan, și a profesorilor voluntari Mihaela Tomasi, Oltea Vasincu, Rozalia Pricop, Daniela Baltaru, Maria Bandol, Elena Doroftei și Daniela Năsăudeanu.
Peste 100 de copii ai școlii au participat la ateliere și workshopuri cu tematică preventivă cu participarea polițiștilor, fiind înmânate flyere și afișe preventive și proiectate filme educative cu tematică preventivă.
Polițiștii au organizat trei ateliere cu temele Siguranța pe internet, Siguranța rutieră și Prevenirea victimizării minorilor și abordarea situațiilor conflictuale și de risc. Tinerii au fost implicați în jocuri de rol, în învățare activă prin joc, fiind puse în scenă diverse situații cu participarea principalelor elemente specifice laturii judiciare: victimă, autor, martor, polițist, avocat, procuror și judecător. Fiecare din grupele de copii constituite a pus în scenă cazuri reale sesizate de polițiști în ultimele 48 de ore: furturi, înșelăciuni, accidente rutiere, agresiuni.
”Vacanță în Siguranță 2019”
Cazuri reale sesizate de polițiști, puse în scenă de copii în cadrul școlii de vară






