Din ce în ce mai nebună este lumea asta, pe cuvântul meu. O prietenă de-a mea confiscă șosetele bărbaților cu care își mai umple timpul: le spală, apoi le poartă, din fericire doar prin casă.
Un tip, care între timp a dat colțul, colecționa chiloții femeilor trecute prin patul lui. Ăsta nu-i purta, că nu-i veneau, dar îi ținea la loc de cinste, ca pe niște cărți rare în bibliotecă. Fel de fel de cazuri patologice, frate. De ce să colecționezi tablouri și sculpturi, când mult mai omenește este să îți dedici pasiunea chiloților și șosetelor?
Colecționarii, în general, sunt niște ciudați. De pildă, într-una din zilele mai curânde ale vieții mele am avut prilejul de a-l cunoaște pe un ins care aduna măști ale liderilor comuniști, cu Fidel Castro și Nicolae Ceaușescu incluși. I-am privit cu interes colecția și mi-a luat foc sucul gastric, fiindcă măștile păreau atâta de vii, încât nu m-ar fi mirat să încingă pe loc un congres internațional, ca-n vremurile lor de aur.
Acuma, că iar vin alegerile, se vor da în spectacol colecționarii de mandate de senatori și deputați. Oamenii de care vorbim au o singură preocupare transformată în obsesie: să nu care cumva să le expire lipiciul care-i fixează pe viață de fotoliile din Parlamentul României și, mai nou, de Parlamentul European. Îi privești și te apucă fluieratul nu de admirație, ci mai mult a pagubă: alde Verestoy, Berceanu, Crin Antonescu, Hrebenciuc ori Severin au dulapul plin cu mandate în stațiunile parlamentaro-climaterică românească sau parlamentaro-climaterică europeană. Și tot nu s-au săturat. Ar candida și Năstase, dar din păcate nu mai poate. Dar îl suplinește tânărul colecționar Ponta.
Să ai un sertar plin cu mandate parlamentare. Normal că te întrebi ce motivație mai poate găsi cineva, după atâta sacrificiu spre „binele comunitar”, și poate că te-ai aștepta să se dea puțin la o parte, c-or mai fi și alți amatori de lux și de relaxare.
Și-ncă ce lux! Și-ncă ce relaxare!
