Cazul Halep

Se pare că numai de Revelion vom mai vedea ferestre ale blocurilor cu lumina aprinsă la 2-3 dimineața: tuturor, o vreme, ne vor lipsi sărbătorile Halep. După înfrângerea severă în fața Kokostârkovei, s-a pornit, românește, sarabanda reproșurilor și înjurăturilor; dacă ar fi câștigat, sunt sigur că toți inteligenții care i-au descoperit crunta suferință ascunsă („sindromul imposturii”!) tăceau mâlc. S-a mai întâmplat să ceară echipei din loja ei sprijin vocal; meciul fiind câștigat în aplauze generale, nimeni n-a văzut în asta (scena se petrecea cu Victor Crivoi antrenor) „atitudine de precupeață” și de „copil răsfățat”. (La plăcinte, înainte, la război, înapoi!) Cu atât mai puțin să găsească de cuviință a pune cruce unei excepționale colecții de performanțe sportive cum o face Marius Doroftei pe net („Ziare.com”): „se încheie practic un ciclu, care pare să fi fost excepția în cariera Simonei Halep”. Gata, „s-a încheiat ciclul”?
Sigur că toate au un sfârșit pe lume, Simona n-avea cum să rămână veșnic înșurubată pe locul I, odată și odată va începe alunecarea pe ramura descendentă a carierei. Poate ăsta-i momentul, poate prea ne grăbim cu parastasul, dar câtă bucurie a adus românilor până acum fătuca din Constanța prin munca tenace și strădania ei n-avem dreptul să uităm și cu atât mai puțin s-o copleșim cu reproșuri și injurii. S-a depășit orice limită nu numai a bunei cuviințe, dar și a grobianismului tâmp.
Pe net, ascensiunea Simonei s-ar fi datorat „politicii originale bolșevice”, „e prea nesimțită, nu vrea decât $$$”, „Muci, Halepra, are o privire de bețivă, a zvântat-o Karolina și i-a scos tenisul din cap, Dumnezeu nu doarme, i-a mai dat o labă peste bot”, „nu are stofă de campioană, a fost doar un concurs de împrejurări că a ajuns pe locul 1”, „a nimicit-o Navratilova!” ș.a.m.d. – mă opresc aici, mai departe apar postări care frizează pură paranoie și n-am nici o îndoială că, de fapt, nimeni nu le-ar fi cutezat dacă, simplu, Simona… câștiga jocul cu Pliskova! Iar opinia Navratilovei este interpretată complet aiurea, rod al unui cras analfabetism instituțional, numai astfel putând fi justificată percepția inversă – aceea că renumita campioană cehă ar acuza-o pe Simona… de impostură!
Să ne amintim că, de-a lungul anilor, Navratilova a urmărit cu deosebită simpatie evoluțiile Simonei: în 2016 nota „Jucătoarea mea favorită? Îmi place foarte mult Simona Halep”. Tot în 2016: „Sunt impresionată de Simona. Poate să bată oricând pe oricine”. În 2015: „Simona joacă cel mai bun tenis în momentul de față și a atins maturitatea necesară”. Sau: „Vă spun sincer, iubesc să o privesc, să mă uit la jocul său” etc., etc. Și, dintr-odată, aceeași Navratilova s-o desființeze cu epitetul de… impostoare? Adică, farsoare, șarlatană, mincinoasă (vezi Dicționarul)? Aberant!
Dar să vedem ce-i cu „sindromul impostorului”. Specialiștii vorbesc despre faptul că „te face să te simți vinovat(ă) și vulnerabil(ă) din cauză că, gândești tu, ocupi o poziție și te bucuri de privilegii care, poate, nu ți s-ar cuveni de drept. Dimpotrivă, efectul Dunning-Kruger te face să te consideri o victimă din cauză că, gândești tu, sigur ai fi îndreptățit(ă) să ocupi poziții și să primești recompense superioare. Sindromul impostorului nu e considerat o trăsătură de personalitate (relativ stabilă), nici o boală psihică (ce ar necesita o terapie). E plasat de psihologi în categoria distorsiunilor cognitive, posibil de corectat prin procese de dezvoltare personală și profesională (educație, coaching etc.). 70% din populația omenirii, afirmă specialiștii, suferă de acest sindrom. Cum ar veni, mai simplu spus: sunt conștient de faptul că am performanțe, rang, statut pe care nu le merit. Nu cumva ar exista o oarecare atingere în sinonimie cu modestia?
Înapoi la dicționar: „calitate care ne face să temperăm aprecierea asupra ideilor și acțiunilor noastre”. Cam tot pe-acolo-i, numai că odată-i calitate și altă dată… distorsiune! Evident pentru orice alfabetizat, Navratilova n-o acuză pe Simona de impostură (ar fi și ridicol!), ci dimpotrivă, intenționează s-o conștientizeze de faptul că merită pe deplin statutul ce și l-a obținut. Că-i la locul ei acolo unde se află. Că poate cuteza cu îndreptățire la mai mult. I s-ar cuveni, probabil, un suport psihic mai consistent – merită încercat.
Făceam, într-o tabletă din 2016, un joc de cuvinte între două substantive proprii cu sonoritate apropiată: Halep-Haley. Cometa Haley are perioade în care aparent dispare, dar este acolo, pe orbită, spre a reveni periodic la fel de strălucitoare. Îmi place să cred că steaua Halep mai are a străluci. Cred în Simona!