Cazul celor doi copii din comuna Mitocu Dragomirnei morți asfixiați în casă după izbucnirea unui incendiu face obiectul unui dosar penal deschis de poliție, procurorii urmând să facă cercetări privind moartea suspectă a celor doi micuți. Mai exact, procurorii urmează să stabilească dacă părinții se fac vinovați de moartea copiilor, pe fondul neglijenței. „Conform procedurilor s-a deschis dosar penal pe cauză, pentru a se cerceta împrejurările în care au murit cei doi copii. Procurorii urmează să stabilească dacă în acest caz este necesară demararea de cercetări sub aspectul săvârșirii vreunei infracțiuni”, a precizat inspectorul Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Culpa părinților
Incendiul izbucnit miercuri după-amiază în locuința familiei Grosu i-a găsit în casă doar pe cei doi copii, Ionatan, de un an și trei luni de zile și Denis, de doi ani și șase luni. Dacă tatăl copiilor, Petrică Grosu, era la serviciu, mama lor, care se ocupă de îngrijirea lor, nu era în acel moment acasă, astfel că cei doi nu au putut fi scoși afară la timp, murind intoxicați cu monoxid de carbon.
În plus, nici soba din locuință nu era izolată corespunzător, astfel explicându-se și de ce o scânteie a sărit pe covor, declanșând incendiul.
Cum copiii au fost lăsați nesupravegheați, iar soba era degradată, în cauză se poate vorbi de neglijență din partea părinților. Surse din rândul anchetatorilor ne-au declarat însă că mama copiilor, Nina Grosu, nu va fi cercetată pentru ucidere din culpă. Părinții ar risca cel mult o sancțiune pe linie civilă, care ar consta în decăderea din drepturile părintești pe o perioadă de timp. Cum familia nu are însă și alți copii, nici această măsură nu poate fi luată.
Morți după ce au făcut stop cardio-respirator
La momentul producerii tragediei, medicii sosiți la fața locului cu ambulanțele au găsit copiii la dispensarul din comună, unde au fost duși cu mașina unui localnic.
În urma consultului, medicii de la bordul autosanitarei au constatat că minorii erau deja morți, decesul producându-se în urma unui stop cardio-respirator. Chiar și în aceste condiții, doctorii au încercat o resuscitare, timp de 30 de minute, dar care s-a dovedit inutilă.
„Copiii erau complet negri de funingine și prezentau depozite de funingine în căile respiratorii. Nu aveau arsuri și opinia noastră este că s-au intoxicat, dar acest lucru îl vor stabili cu certitudine legiștii”, au precizat medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță.






