Cazanciuc: Trebuie să investim mai mult în prevenirea corupției, România are instrumentele necesare

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat marți că trebuie să se investească mai mult în prevenirea corupției, iar România are instrumentele legislative necesare și voința de a lupta cu acest fenomen, informează Mediafax.”Fiecărui conducător de instituție îi revine obligația de a organiza în așa fel mecanismele administrative și manageriale încât cele mai mici abateri să fie identificate și corect soluționate”, a spus Cazanciuc, la Conferința Regională Anticorupție.Ministrul Justiției a subliniat că România are instituții specializate care sprijină lupta împotriva fenomenului corupției.”Din perspectiva luptei împotriva corupției, România are instrumentele legislative necesare, are know-how și are voința de a lupta cu acest fenomen. Mai mult, cred că avem, prin instituțiile specializate, o experiență foarte importantă, pe care o putem împărtăși partenerilor europeni, iar experiența noastră este cu atât mai importantă cu cât ea a presupus atât crearea cadrului legal, cât și construirea unor noi instituții”, a mai spus ministrul Justiției.

Recomandări

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, a depus un proiect de lege prin care ofițerii DGA să poată cerceta în continuare corupția

Elisabeth Cardoso Jordăo, Ambasador acreditat al Marelui Ducat de Luxemburg în România: „Relațiile diplomatice dintre România și Marele Ducat de Luxemburg sunt excelente, cele două state putând să se asocieze oricând în proiecte comune ce țin de int

GRECO: România, progrese insuficiente în combaterea corupției / Secția specială generează preocupare

CCR a respins sesizarea Opoziției pe legea privind Secția pentru anchetarea magistraților

Discursul lui L. Dragnea: Abuzuri în justiție, dubla măsură a UE, multinaționalele și statul paralel