Problema identificării unor soluții la nivelul UE pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare a fost unul dintre subiectele abordate, luni, de ministrul de Justiție Robert Cazanciuc și omologul său britanic, Shailesh Vara, la Global Law Summit, ce are loc la Londra, informează Mediafax.Cazanciuc a discutat cu ministrul britanic pentru organizarea instanțelor și ajutor judiciar, Shailesh Vara, pe mai multe subiecte, de la organizarea instanțelor, la protecția datelor cu caracter personal, piața unică digitală, transferarea persoanelor condamnate și, în special, problema identificării unor soluții la nivelul UE în ceea ce privește alocarea de resurse financiare pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare.Această din urmă problemă a fost abordată de ministrul român și cu omologii din Austria, Cipru, Finlanda, Slovacia și Bulgaria, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției. Summit-ul, menit să marcheze împlinirea a 800 de ani de la semnarea Magnei Charta Libertatum, reunește miniștri ai Justiției, procurori generali, practicieni, universitari și reprezentanți ai mediului de afaceri din întreaga lume. Dezbaterile au în prim plan semnificația Magnei Charta, precum și actualitatea valorilor consacrate sau inspirate de acest document fondator, atât din perspectiva constituționalismului britanic, cât și a celui universal, conform sursei citate.


