Caz umanitar

Caz umanitar, promovat de Clubul Rotary la „Simfonii de toamnă”



Caz umanitar, promovat de Clubul Rotary la „Simfonii de toamnă”
Caz umanitar, promovat de Clubul Rotary la „Simfonii de toamnă”

Mesajul cu care organizatorii au mers către suceveni și anul acesta, după ecourile frumoase de la primele trei ediții ale proiectului, a fost „Dăruiți comunității împreună cu Rotary”. În acest sens, prezentatoarea evenimentului, Cătălina Bălăceanu, membră a Clubului Rotary Suceava Bucovina, a venit în fața publicului cu o poveste tristă, o poveste adevărată despre cum o nenorocire poate să îți schimbe definitiv destinul. Dintr-un filmuleț realizat de redactorii de la Monitorul de Suceava, sucevenii au putut afla povestea lui Ciprian Iulian Pînzaru,un tânăr din municipiul Suceava, care la vârsta de 21 de ani a suferit un accident cumplit. Ciprian absolvise liceul, intrase la facultate, la Suceava, era deja în anul III la Istorie-Geografie, iar pe 15 august 2006 a plecat spre litoral cu un grup de prieteni, cu două mașini. Unul dintre autoturisme l-a acroșat la un moment dat pe celălalt, în urma unei depășiri imprudente. Ciprian schimbase locul în mașină cu un prieten, cu doar câteva minute înainte, și el a fost singurul grav rănit.
După luni întregi de stat prin spitale, a fost adus acasă, paralizat aproape complet, în micuțul apartament al mamei sale, situat la etajul I al unui bloc din centrul municipiului Suceava. Mama, Angela Bursuc, l-a crescut singură, după ce tatăl lui Ciprian i-a părăsit. Grav bolnavă și ea, diagnosticată de mai mulți ani cu o maladie necruțătoare, femeia și-a văzut singurul ei copil, speranța vieții ei și așa chinuite, zăcând neputincios la pat. În primăvara lui 2011, mama lui Ciprian s-a stins. Au trecut nouă ani de la cumplitul accident. La început, medicii nu îi mai dădeau șanse să-și mai revină. I-au spus chiar că nu va putea să-și miște nici mâinile. Ciprian însă a luptat și reușește acum să-și miște brațele. Picioarele însă au rămas inerte.
Are nevoie de ajutor
Din cauza imobilizării la pat, Ciprian a suferit escare, leziuni ale pielii, de care a scăpat după o lungă suferință, abia în urma unei intervenții chirurgicale. Acum, însă, tot din cauza imobilizării, are spasme musculare la picioare. Își dorește cel mai mult să se poată pună singur în cărucior și să încerce să fie cât mai independent. Să poată să-și facă singur de mâncare, să-și ia singur o cană de apă sau să iasă când vrea din casă. Din cauza spasmelor, însă, nu se poate așeza singur din pat în căruț. Bogdan Pilat lucrează în cadrul unei asociații non-profit de tip umanitar și vine aproape zi de zi la Ciprian să facă cu el kinetoterapie. Ședințele sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, însă nu acoperă o lună întreagă, iar Ciprian ar avea nevoie chiar și de două astfel de ședințe pe zi.
Cu 300 de lei pe care îi primește de la stat și 400 de lei pensie de urmaș, din care mai bine de jumătate merge pe medicamente, Ciprian nu își permite să plătească ședințe în plus de kinetoterapie. Ciprian ar putea totuși scăpa de spasme, i-au spus doctorii, și printr-o intervenție chirurgicală, însă costurile sunt de ordinul miilor de euro. „Și totuși, Ciprian nu încetează să viseze. Povestea lui Ciprian, tristă, nedreaptă, poate fi povestea oricui. Povestea lui Ciprian nu se mai poate schimba, însă acum depinde de noi să facem diferența între zâmbete și lacrimi, între un final trist și unul fericit”, a spus Cătălina Bălăceanu, făcând un apel către suceveni să doneze cât îi lasă inima pentru Ciprian, care a fost invitat la „Simfonii de toamnă”.
8.605 euro, donați de suceveni pentru Ciprian
În public s-au aflat voluntari purtând câteva urne, unde fiecare spectator a putut să depună o sumă de bani, pentru a fi mai aproape de Ciprian, de suferința lui.
În anul în care sloganul Rotary Internațional este „Be a gift to the world – Fii un dar către Comunitate!”, după cum a declarat Dan Cușnir, „comunitatea din Suceava s-a mobilizat exemplar și i-a dăruit lui Ciprian Pînzaru 38.724 de lei, aproximativ 8.605 euro. În afara sumei cu adevărat impresionante care a fost donată de suceveni, m-a impresionat faptul că în urnele cu donații am găsit și trei tichete de masă. Emoția transmisă de prezentarea cazului social a făcut ca o persoană să renunțe la necesarul zilnic de alimente, acest gest fiind cu siguranță completat de ultimele resurse financiare ale multora dintre participanți, pentru a ajuta pe cineva mai greu încercat de soartă”. Ceea ce s-a întâmplat miercuri seară la Suceava, au spus organizatorii, membrii Clubului Rotary Suceava-Bucovina, le întărește convingerea „că orice și oricât am reuși să facem pentru Suceava și suceveni, aceștia merită mai mult. Întotdeauna, sucevenii merită mai mult decât reușim noi să facem pentru ei”.




Recomandări

Clubul Rotary Suceava Bucovina a adus bucurie de Crăciun pentru peste 100 de copii în cadrul acțiunii „Dăruiește un zâmbet!”

Clubul Rotary Suceava Bucovina a adus bucurie de Crăciun pentru peste 100 de copii în cadrul acțiunii „Dăruiește un zâmbet!”
Clubul Rotary Suceava Bucovina a adus bucurie de Crăciun pentru peste 100 de copii în cadrul acțiunii „Dăruiește un zâmbet!”