Cam pe dos aceste meciuri ale echipei naționale. Știm sigur că pe ”șoimii maltezi” îi băteam și cu Grozav sau Anton, dar nu ne putem hazarda să spunem că pe norvegieni îi altoiam cu ăștia tineri. Fiindcă om fi jucat noi bine în Malta, dar asta și pentru că am avut împotriva cui. Știți vorba aia, la oamenii săraci, nici atacanții adverși nu trag! Nu trag la poartă ca lumea, dar tot intră. Eu, unul, n-am putut să mă bucur din toată inima de un gol precum cel al lui Pușcaș (primul), poate doar fanii Inzaghi să-l fi prețuit cu adevărat. Și nici nu mi-a plăcut să-l văd pe Hagi junior cum vrea să epateze centrând din ”rabona” la una din primele sale acțiuni. Nu spun că a ratat-o și că s-a cam făcut de râs, dar nu m-ar fi dat pe spate nici dacă îi reușea. E plină lumea fotbalului de miștocari fără substanță. A juca serios, măcar la prima apariție ca titular, a nu subestima adversarul, asta era mai important decât dorința de a ieși în evidență. Această dorință prea mare i-a grăbit șuturile și l-a făcut să încerce pasa decisivă în situații complicate. Totuși, una i-a reușit, ajutat fiind și de progresia impresionantă a lui Pușcaș, care a driblat portarul și a trimis în bară. Încă și mai centrat pe sine s-a dovedit Man. A irosit faze promițătoare până la golul norocos, probabil sarcină trasată de Becali. Dar cele mai neplăcute momente au fost oferite de fundași, mai mult sau mai puțin improvizați. Nedelcearu s-a dus într-o alunecare necontrolată în tușă, alegându-se cu nasul spart și cu prezența la Europeanul de tineret în dubiu. Practic, a sărit din schemă pentru titularizare, cel puțin la primul meci. În fine, Chipciu a pus capac cu două galbene obținute într-un joc aflat la discreția noastră. Măcar el are scuza de a nu poseda instinct de fundaș, fiind găselnița lui Contra postul respectiv. Dintre numele noi, i-aș remarca pe Cristea și pe Băluță pentru cum au tratat jocul, iar pe Rotariu pentru cum a intrat pe parcurs, fără accent pe acțiuni personale, cu câteva centrări expediate la momentul oportun. Una peste alta, ăștia micii au bătut Malta, hai că are pește balta!