Cauza principală de declanșare a astmului cronic a fost identificată de oamenii de știință britanici, deschizând astfel calea către obținerea unor noi tratamente eficiente împotriva acestei maladii, informează bbc.co.uk.
Pe măsură ce astmul progresează, căile respiratorii ale pacienților se modifică și sunt remodelate, musculatura pereților devenind mai puternică și mult mai sensibilă la acțiunea agenților alergeni.
Cauza principală de declanșare a acestui proces revine unor vacuole contractile celulare, denumite SERCA2, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
Un medicament ce va fi conceput pentru a acționa asupra SERCA 2 ar putea stopa deteriorarea plămânilor și a căilor respiratorii, consideră medicii britanici.
Tak Lee, medic la King’s College London, coordonatorul acestui studiu, a declarat: „Se cunoaște pe scară largă deja faptul că remodelarea (căilor respiratorii – n.r.) în cazul astmului determină în mare parte cronicizarea acestei boli”.
„Există numeroși factori vinovați de remodelarea lor, dar componenta principală a acestui proces constă într-o cantitate mare de mușchi foarte fini care apar pe traiectul acestor căi respiratorii”, a explicat cercetătorul britanic.
Medicii britanici au descoperit că în cazul pacienților suferind de astm moderat, concentrațiile de SERCA 2 din mușchii căilor respiratorii erau considerabil mai mici.
Rolul vacuolelor contractile SERCA 2 constă în pomparea calciului în afara celulei musculare, pentru a le permite mușchilor să se relaxeze.
Pe de altă parte, medicii britanici consideră că lipsa vacuolelor SERCA 2 joacă un rol important în apariția simptomelor astmatice.
Într-adevăr, ei au descoperit că după eliminarea vacuolelor SERCA 2 din celulele persoanelor sănătoase, care nu sufereau de astm, aceste celule au început să se comporte la fel ca niște celule astmatice.
Cercetătorii britanici sugerează că înlocuirea vacuolelor SERCA 2 din celulele musculare de pe traiectul căilor respiratorii ar putea deveni o metodă eficientă de tratare a astmului și de prevenire a modificărilor pe termen lung suferite de plămâni, care determină, în multe cazuri, imposibilitatea ținerii sub control a crizelor de astm.
În Marea Britanie, un copil din zece suferă de astm.