Cauză comună

Câteva zeci de suporteri rapidiști au intrat în greva foamei, ca formă extremă de protest împotriva conducătorilor fotbalului românesc, cărora le solicită demisia. Nu reușesc să identific un alt mijloc de a-i forța pe alde Nașu și Corleone să plece din funcții. Manifestații și proteste au mai fost, banner-ele cu mesaje contestatare au fost interzise pe stadioane, iar lista se cam termină aici. Rămân soluțiile disperate, greva foamei sau revoluție. Ultima variantă nu poate fi luată în calcul, ar trebui să ardă un foc în sufletele suporterilor de toate culorile, ceea ce nu prea e cazul. În schimb, greva foamei are puterea de a transfera protestul din sfera sportivă în cea socială. Asta ar crea o presiune neașteptată asupra celor de la Federație și Ligă. Atenție la o chestiune foarte importantă: se încearcă reducerea acestui protest la situația în care se găsește Rapidul. Nimic mai fals! Nașu zice că el nu-și va da demisia pentru că nu el a votat pentru baraj, în timp ce Corleone aruncă vina asupra TAS-ului. Dar dreptatea suporterilor Rapidului nu e aceeași cu „dreptatea” ăstora. Oamenii ăia protestează împotriva modului în care este condus fotbalul românesc, împotriva a tot ce înseamnă Sandu&Dragomir. Ajunge odată, ce-i prea mult e prea mult! Poate că Justiția va face cândva curățenie, dar cine garantează că nu vor scăpa și ei precum torționarii? De-aia ar trebui să fie o cauză pentru întreaga suflare a suporterilor. Cum ar fi să apară corturi și pe Ghencea, și în Groapă, și la Craiova, și la Timișoara? Televiziunile ar deschide altfel buletinele de stiri, iar dinozaurii ar fi luați la ochi de toată opinia publică și poate și de alți potentați. Nu mai vorbim de valurile care se vor face în afara țării. Totul e ca această grevă a foamei să nu fie aruncată în derizoriu. Poate unii dintre suporterii rapidiști o fac din teribilism și vor ceda la primele simptome. Oricum, nici cei prea idealiști n-ar trebui să meargă prea departe, nu merită să mori pentru ăștia.