Un presupus accident rutier în urma căruia un biciclist ar fi căzut victimă, iar șoferul ar fi dispărut de la fața locului, s-a dovedit în realitate doar o auto-accidentare a celui care se deplasa pe două roți, totul întâmplându-se pe fondul consumului excesiv de alcool al acestuia.
Marți după-amiază, în jurul orei 16.30, prin numărul unic de urgențe 112 Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a fost sesizat că pe DN 2E, în orașul Vicovu de Sus, s-a produs un accident rutier în urma căruia un biciclist a fost acroșat de un autoturism, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
Polițiștii au mers la fața locului, însă nu au fost găsite nici un fel de indicii care să ducă spre varianta unui accident.
Biciclistul, Constantin B., în vârstă de 39 de ani, din Vicovu de Sus, transportat la spital deoarece suferise leziuni în urma căzăturii, a fost verificat cu etilotestul, rezultând o concentrație imensă, 1,97 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Concluzia polițiștilor este că biciclistul s-a dezechilibrat din cauza stării avansate de ebrietate, căzând pe carosabil fără a fi jenat de nimeni.