„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”

Dacă mai întâi căutăm împărăția lui Dumnezeu – și aceasta trebuie să fie singura noastră grijă – toate celelalte ni se vor da. Va lăsa Dumnezeu făptura Sa? Mana, pe care Dumnezeu o arunca în fiecare zi israeliților în pustie, se strica dacă o țineau pe a doua zi. Așa a iconomisit Dumnezeu, pentru ca să aibă încredere în Pronia dumnezeiască.
Noi încă n-am înțeles cuvântul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”. Ori credem, ori nu credem. Când am mers să stau la Sinai, nu aveam nimic. Dar nu m-am gândit deloc ce o să se întâmple cu mine în pustie printre oameni necunoscuți: ce voi mânca, cum voi trăi. Sihăstria Sfintei Epistimia unde aveam de gând să locuiesc era de mulți ani părăsită, nelocuită. Deoarece nu voiam să îngreuiez Mănăstirea n-am cerut nimic. Îmi aduceau totuși puțină pâine de la mănăstire dar o întorceam înapoi. De ce să mă neliniștesc când Hristos a spus: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”? Și așa era foarte puțină. Nici lucru de mână nu știam, ca să spun că voi lucra și îmi voi scoate pâinea. Singura unealtă ce o aveam era o foarfecă. Am desfăcut-o în două, le-am ascuțit de o piatră, am luat și un lemn și am început să fac iconițe sculptate. Lucram și spuneam și rugăciunea. M-am deprins repede. Făceam mereu același model, și lucrul pe care ar fi trebuit să-l fac în cinci zile l-am făcut în 11 ore, și nu numai că nu am dus lipsă, dar i-am ajutat și pe beduini. Pentru o perioadă de timp am făcut lucru de mână destule ceasuri pe zi.
Apoi am ajuns la o situație în care nu mai voiam să fac lucru de mână, dar vedeam nevoia pe care o aveau beduinii. Dacă le dădeai o scufie și o pereche de sandale, era pentru ei o binecuvântare foarte mare… Dar apoi mi-a venit gândul: „Am venit aici să ajut pe beduini sau să fac rugăciune pentru toată lumea?” Astfel că am hotărât să limitez lucrul, ca să fiu mai nerăspândit și să mă rog mai mult. Și oare așteptam ajutor de undeva? Beduinii nu aveau ei înșiși ce să mănânce. Mănăstirea era departe. În partea cealaltă era pustie. Dar în aceeași zi în care am limitat lucrul, ca să dau mai mult timp rugăciunii, vine cineva, mă află afară de peșteră și-mi spune: „Iată, ia aceste 100 de lire ca să ajuți pe beduini și să nu ieși din programul tău, ci să te rogi”. N-am mai răbdat. Pentru un sfert de ceas l-am lăsat singur și m-am dus înăuntru. Purtarea de grijă și dragostea lui Dumnezeu mi-au pricinuit o astfel de stare, încât n-am mai putut să-mi țin lacrimile. Vezi cum rânduiește Dumnezeu, atunci când există intenție bună? Pentru că eu cât le-aș fi dat? Dădeam unuia, venea altul. „Mie nu mi-ai dat, Părinte!” – spunea. După aceea venea altul și spunea: „Mie nu mi-ai dat, Părinte!”
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000)