„Căutați mai întâi Împărăția cerurilor” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a III-a după Rusalii

Fragmentul care s-a citit astăzi, de la Sfântul Evanghelist Matei (6, 22-33), face parte din programul de reforme promulgat de Iisus Hristos pe Muntele Fericirilor. După ce Mântuitorul a vorbit ascultătorilor despre milostenie, rugăciune și post, a adus în atenția acestora un alt subiect legat de destinul lumii și de strădania omului, până la idolatrizare uneori, pentru dobândirea celor pământești. În acest context, pentru a le atrage atenția celor vizați, Mântuitorul le-a spus: „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.” (Matei 6, 22-23).
Mântuitorul vorbește despre ochiul trupului pentru a-i face pe ascultători să înțeleagă taina ochiului sufletului, a minții. Și întocmai ochiului trupului, când ochiul minții este curat, sănătos, atunci și mintea este sănătoasă. Despre un astfel de om, cu o minte sănătoasă, Sfântul Apostol Pavel spune că are gândul, mintea lui Hristos (I Corinteni 2, 16). Iar când ochiul minții este întunecat, din pricina păcatului, se înțelege că întreg trupul este întunecat de păcat. Un astfel de om nu este capabil să-L vadă pe Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel se ruga pentru cei din Efes care intrau, din păcate, în această categorie de oameni: „Să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeți care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăția slavei moștenirii Lui în cei sfinți” (Efeseni 1, 18).
Întunericul din om este o formă a lucidității demonice. Fericitul Augustin avertizează că dacă mintea îți va fi lipsită de capacitatea de discernere a binelui de rău, atunci va fi nespus de mare întunericul nepriceperii din tine. În acest sens, Mântuitorul avertizează: „Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult!” (Matei 6, 23). Abia acum putem înțelege cuvintele Mântuitorului: „Cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea” (Matei 13, 14; cf. Ioan9, 39). Este de la sine înțeles că dacă lumina din tine, care este mintea, hărăzită să conducă sufletul, este întuneric, atunci întunericul care vine din patimi și păcate întunecă sufletul cu atât mai mult. Păcatul întunecă mintea și pustiește sufletul, atenționează și Sfântul Maxim Mărturisitorul. Mintea, rațiunea, este un aspect al chipului lui Dumnezeu din om. Or, o minte întunecată este o minte lipsită de lumina Duhului Sfânt. De aici și îndemnul Apostolului: „Duhul să nu-l stingeți” (I Tesaloniceni 5, 19).
Și ca să exemplifice cele spuse cu privire la curățenia ochiului sufletului, a minții, a rațiunii, – chipul lui Dumnezeu din om –, Mântuitorul face o demonstrație strict logică a noului principiu de viață: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona.” (Matei 6, 24). Versetul este considerat o premieră logică din ordinea evidențelor. În viață nu putem sluji la doi domni, fiindu-le fideli în egală măsură.
Mamona este întruchiparea răului. La evrei personifică bogăția transformată în idealuri egoiste. Ecclesiastul 5, 9-10, Ecclesiasticul 31, 8, 10, I Timotei 6, 9-10 și 17-19, Evrei 13, 5 sunt doar câteva dintre referințele unde se vorbește despre mamona. Mamona este pus în contrast cu Dumnezeu.
Mamona, spune Sfântul Isaia Pustnicul, este semnul a toată lucrarea lumii acesteia; dacă omul nu o părăsește, nu poate sluji lui Dumnezeu. Or, Dumnezeu, ca Dumnezeu, Stăpân și Creator al întregului Univers, nu acceptă alternativă. El te vrea numai pentru El. Prorocul întărește afirmația: „Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos” (Ieșirea 20, 5). Așa se și explică faptul că Dumnezeu ne vrea sub control. Când te risipești sufletește nu mai poți fi în comuniune cu Dumnezeu. Și, deși sunt priorități între priorități, mai întâi trebuie să ne îngrijim de cele ale sufletului, respectiv de Împărăția lui Dumnezeu, iar mai pe urmă să ne îngrijim de cele legate de trup; prioritate ar trebui să aibă cele legate de suflet. Mântuitorul îndeamnă: „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25).
Când Mântuitorul spune: „nu vă îngrijiți…”, să nu se creadă că El ne vrea indiferenți, indolenți. Nicidecum! Ci El ne atrage atenția să nu acordăm mai multă importanță lucrurilor mici în defavoarea celor mari. Există o gradație infinită atât a binelui, cât și a răului. Îmbrăcămintei, hranei și băuturii li se cuvine atenție, însă nu mai multă decât sufletului. Viața trebuie să fie deasupra acestor bunătăți perisabile. Mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm, întărește și înțelepciunea populară.
Pe treptele materiei se urcă, însă nu trebuie să cădem sub povara lor, pentru că ne strivesc. Fără îndoială, Dumnezeu nu este împotrivă ca noi să ne aducem contribuția proprie, adică să arăm, să semănăm, să prășim și celelalte. În orice lucrare există un sinergism divino-uman. Noi să facem ce ține de noi, însă în continuare să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă ceea ce ține de El, că doar suntem „împreună-lucrători cu Dumnezeu”, în gândirea Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni 3, 9).
Dumnezeu vrea un parteneriat liber consimțit cu oamenii; altfel nu ar fi Dumnezeu. Liberul arbitru este darul lui Dumnezeu făcut omului.
Și pentru a le arăta cât de absurd este să investești timp în slujirea unor astfel de idoli, întocmai păgânilor (Matei6, 32), Hristos aduce în atenția ascultătorilor trei exemple luate din creație: păsările cerului, iarba și crinii câmpului: „Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește.” (Matei 6, 26). Când a punctat aceasta, Hristos nu a avut în vedere faptul că în Țara Sfântă pâinea se câștiga fără o grijă deosebită, ci a vrut să arate că fără ajutorul lui Dumnezeu noi nu putem face nimic pentru noi înșine. Prin grijile noastre, legate adeseori numai de cele ale trupului, din păcate, nu vom putea adăuga staturii noastre nici măcar un cot (48 cm). Și apoi, dacă Dumnezeu se îngrijește atât de cele necesare păsărilor cerului, până-n amănunt, cât și de iarba și crinii câmpului pe care, cum este scris în Scriptură, îi îmbracă cu atâta dărnicie și frumusețe, chiar întrecându-l în măreție și podoabă pe Solomon (Matei 6, 28-29) care prefera hainele albe de culoarea crinului, să fim încredințați că Dumnezeu se îngrijește cu atât mai mult de om, pentru care le-a făcut pe toate acestea.
Podoabele omenești sunt nedesăvârșite în comparație cu cele ale naturii. De aceea, Mântuitorul, în concluzia celor expuse, accentuează inutilitatea îngrijorării noastre pentru lucrurile exclusiv lumești: „Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca. (…) știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele” (Matei 6, 31-32). Fără Dumnezeu, munca noastră este în van, mai ales dacă această muncă este asociată cu interese meschine, egoiste. Mântuitorul vrea ca cei care împlinesc cuvântul Evangheliei Sale să fie superiori prin virtute celor care se îngrijesc cu precădere de cele enumerate mai sus; din acest motiv le adresează o întrebare retorică: „Nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25).
Prioritatea trebuie să le fie însă cu totul alta, după cuvântul Mântuitorului Hristos: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 33). Adică, dacă Îl avem pe Dumnezeu, Care domnește pe tronul Împărăției Sale (Psalmii 102, 19), să fim încredințați că nu vom duce lipsă de nimic. În fața acestui deziderat legat de „Împărăția lui Dumnezeu”, toate celelalte, spune Sfântul Apostol Pavel, sunt „pagubă” și „gunoaie” (cf. Filipeni 3, 7-8).
Împărăția lui Dumnezeu nu este ceva inaccesibil omului, ci, dimpotrivă, ea este rezultatul unei împreună-lucrări a omului cu Dumnezeu. Mintea celui care caută Împărăția lui Dumnezeu (Matei 6, 33) poartă în sine, scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul, aproape toate însușirile dumnezeiești. Da, Hristos este Lumina minții noastre! El Însuși a confirmat: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8, 12). O promisiune cu răsunet peste veacuri!